23 octombrie 2020

Dr. Virgil Musta: Nu există „zero riscuri” la școală. Trebuie să fim responsabili, să nu dăm doar vina unul pe altul

musta

În mai puțin de o săptămână începe școala, după o pauză de aproape jumătate de an. Sunt multe necunoscute, multe temeri, dar specialiștii cred că situația poate fi gestionată. Există câteva condiții: responsabilitate, implicare și dialog constructiv.

Luni, 14 septembrie, începe anul școlar. O parte din elevi se vor întoarce în clase, alții vor urma cursurile online. Destui părinți se tem de revenirea copiilor în bănci, în actualul context pandemic. Dr. Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, spune însă că lucrurile nu trebuie să fie luate în tragic.

„Sunt evidente pentru dezvoltarea copiilor avantajele educației realizate la școală, atât pentru transmiterea și asimilarea informațiilor, cât și pentru socializare. În același timp, este bine să înțelegem că nu vor exista «zero riscuri» în cazul trimiterii copiilor la școală, așa cum de fapt, nici înainte de această pandemiei, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezența la școală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (…) Eu cred că este o situație neobișnuită, dificilă, care poate fi depășită numai prin înțelegerea clară și asumarea rolului fiecărei părți implicate, cât și printr-o implicare și dialog constructiv permanent între aceste părți”, spune Musta.

Potrivit lui Virgil Musta, iată care sunt părțile implicate și care ar trebui să fie rolurile lor.

Unitatea de învățământ (administrația)

La nivelul fiecărei școli, grădinițe etc trebuie respectate protocoale clare care să asigure condițiile pentru distanțarea copiilor în clase, evitarea activităților care duc la aglomerare, curățirea și dezinfecția suprafețelor, aerisirea încăperilor, conditii de igienă prin punerea la dispoziție de apă, săpun, dezinfectanți, atât copiilor, cât și profesorilor.

Fiecare unitate de învățământ trebuie să aibă stabilite proceduri clare și pentru situațiile în care există copii suspecți de a fi infectați sau chiar contaminați, astfel încât să acționeze corect în aceste situații. Acolo unde există personal medical școlar, aceștia vor fi implicați în triajul zilnic, cât și în educația profilactică.

Părinții (și copiii)

Părintii trebuie să-și asume responsabilitatea de a observa permanent starea copiilor și de a nu trimite la școală copilul bolnav, copilul cu anumite simptome sau pe cei care au fost în contact cu persoane depistate cu covid (…) Formele asimptomatice la copii nu au cum să fie depistate (…) De aceea, există acest risc ca astfel de copii aparent sănătoși să fie prezenți la școală și să poată transmite virusul.

Părinții trebuie să înțeleagă corect și rațional existența unui astfel de risc și să analizeze bine situația din familie. Dacă există persoane vulnerabile în familie, fie că sunt copii, părinți sau bunici (care suferă de diabet, obezitate, bolile cardiovasculare, BPCO, neoplazii) și care au risc de evoluție severă a bolii dacă se contamineză, atunci e recomandabil să opteze pentru școala online, cel puțin pentru o perioadă.

Cadrele didactice

Profesorii au un rol important în supravegherea respectării măsurilor în școli, cât și în educare și informarea copiilor referitor la prevenție.
Dar, în același timp, cadrele didactice pot fi pe de-o parte purtători ai virusului. De aceea trebuie să nu vină la școală dacă au simptome sau dacă au fost în preajma persoanelor infectate. Pe de altă parte, există un risc de a se contamina de la școală, motiv pentru care și ei trebuie să își analizeze situația din familie. Acolo unde există vulnerabilități, să opteze și ei pentru predare online. De asemenea, la școală e foarte important să păstreze distanța fizică și să poarte măști, mai ale din cele care protejează mai bine (ffp2 sau ffp3).

Autoritățile

Autoritățile locale trebuie să comunice permanent și să transmită instrucțiuni clare școlilor și părinților (…) Trebuie să se asigure că există posibilitatea acordării de servicii medicale prompte și complete pentru toți copiii (și adulții) care ar putea fi infectați după deschiderea școlilor. Acest lucru s-ar putea realiza chiar și în afara spitalelor, pentru cazurile ușoare, cu ajutorul unor echipaje medicale mobile care să viziteze copiii acasă și să recolteze chiar acolo toate analizele necesare pentru a fi siguri că nu există semnale că boala ar putea evolua negativ, plus monitorizare permanentă de la distanță realizată de către medicii de familie/medicii pediatri.

„Este foarte important în această perioadă să înțelegem că trebuie să fim parte constructivă din soluție și să acționăm responsabili. Să nu dăm tot timpul doar vina unul pe altul, ci împreună să acționăm astfel ca educația copiilor noștri să se desfășoare cât mai normal, cu diminuarea cât de mult posibil a riscului de îmbolnăvire”, conchide dr. Musta.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: