24 octombrie 2020

Două oferte la licitația pentru SF-ul autostrăzii Timișoara – Moravița

Timişoara – Moraviţa

Licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii Timişoara – Moraviţa (A9), care va lega România de Serbia, are doi ofertanți. Procedura a fost lansată în martie de CNAIR, iar SF-ul ar trebui realizat în 24 de luni.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit două oferte la licitație pentru SF-ul legat de Autostrada Timișoara – Moravița. Acestea provin de la asocierile SC Search Corporation SRL – SC Egis Romania SA, respectiv SC Procad SRL – SC Bauplaning SRL – SC Cubit Proiectare SRL – Roden KFT. Licitația lansată în luna martie este primul pas concret pe care autorităţile de la Bucureşti îl fac pentru realizarea unei autostrăzi către Serbia. Durata contractului cu o valoare estimată cuprinsă între 11,38 milioane și 13,45 milioane lei, fără TVA, este de 24 de luni.

Firma care va câștiga contractul va presta următoarele servicii: elaborare studiu de fezabilitate, ţinând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislaţiei în vigoare; întocmirea documentaţiei suport şi asistenţă acordată beneficiarului pentru depunerea şi susţinerea aplicaţiei de finanţare; pregătire documentaţie de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie lucrări şi acordarea asistenţei tehnice necesare beneficiarului în perioada derulării procedurii de achiziţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.

Noul drum de mare viteză Timișoara – Moravița va contribui la conectarea coridorului rutier cu modurile de cale ferată care tranzitează România și cu modul fluvial care trece prin Ungaria, Serbia și România, reprezentat de Dunăre. Autostrada ar urma să lege Timişoara de Pancevo și va avea aproximativ 140 de kilometri. (sursa foto: forum.peundemerg.ro)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: