27 noiembrie 2020

Dominic Fritz va fi instalat vineri primar al Timișoarei. Contestațiile au fost respinse

dominic fritz

Cu puțin suspans, cazul Dominic Fritz s-a rezolvat. Contestațiile la validarea mandatului său au fost respinse de magistrații Tribunalului Timiș, așa că noul primar al Timișoarei va fi învestit vineri, 30 octombrie.

Dominic Fritz ar fi trebuit să fie învestit în funcția de primar marți, 27 octombrie. În aceeași zi, el a avut termen la Tribunalul Timiș, unde au fost înregistrat trei contestații la validarea mandatului său. Acestea au fost depuse de Călin Petrescu, fost realizator de emisiuni radio, Monica Hărmănescu, fost cadru didactic la USAB, și Adrian Popescu, avocat, fost candidat ALDE la PMT.

Judecătorii au amânat cu o zi decizia, iar miercuri au anunțat că resping contestațiile. „Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Respinge apelul formulat de apelanţii Petrescu Călin Narcis, Popescu Adrian şi Monica Hărmănescu împotriva încheierii civile nr. 10.675/15.10.2020 pronunţată de Judecătoria Timișoara în dosar nr.25174/325/2020. Cu recurs, în 48 de ore de la pronunţare .Cererea se va depune la Tribunalul Timiş. Definitivă în ceea ce priveşte soluţia asupra apelului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, sună soluția pe scurt.

„Hai să ne apucăm de treabă, Timișoara”

„Sunt, de azi, primar validat definitiv al Timișoarei. Tocmai am vorbit și cu d-na prefect, care mi-a comunicat că voi fi învestit în funcție vineri, 30 octombrie, la ora 10 (…) Este o victorie nu doar a mea ca persoană, este a timișorenilor care au dat votul lor unui cetățean european. Decizia de azi consfințește acest vot. A învins o idee, a Europei comune, principiul că orice cetățean european are dreptul să participe la alegeri în localitatea în care a ales să stabilească.

Este și o victorie pentru toți românii care s-au stabilit în alte state europene și cărora li se recunoaște un drept fundamental, acela de a fi implicați în deciziile privind direcția comunităților în care trăiesc. Mă bucur imens că Timișoara a deschis un drum care stabilește odată pentru totdeauna ideea Europei comune în care suntem egali în drepturi. Acum chiar: hai să ne apucăm de treabă, Timișoara!

1 thought on “Dominic Fritz va fi instalat vineri primar al Timișoarei. Contestațiile au fost respinse

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: