Cel puțin pentru moment, Timișoara scapă de carantină. Sâmbătă seară, în CJSU, decizia de prelungire a restricțiilor pentru Timișoara, Dumbrăvița și Giroc nu a adunat decât 20 voturi, prea puțin pentru ca măsura să fie aplicată. Au fost, de asemenea, nouă voturi contra și nouă abțineri. Una dintre aceste abțineri a venit din partea lui Dominic Fritz. Decizia – sau, mai degrabă, lipsa acesteia – a primarului Timișoarei este una surprinzătoare, în condițiile în care acesta susține carantina încă de la instalarea în funcție.
Fritz a explicat, ca de obicei pe Facebook, de ce s-a abținut de la vot. El spune, în prima fază, că nu a primit de la DSP explicațiile pe care le-a cerut. „Mi s-a cerut să votez, în același timp, pentru ridicarea carantinei din Moșnița Nouă, unde rata de infectare este de 11,22, cea mai mare din zona carantinată, și să votez pentru continuarea carantinei în Dumbrăvița, cu o rată de 7,42, cea mai mică din zona carantinată. Am cerut explicații pentru această propunere Direcției de Sănătate Publică, dar nu le-am obținut”, scrie edilul.
„DSP a propus ridicarea carantinei pentru UAT-urile cu primari PNL”
Apoi, Dominic Fritz mută discuția în registrul politic. „DSP Timiș a propus continuarea carantinei pentru UAT-urile cu primari din USR PLUS și PSD, și a propus ridicarea carantinei pentru UAT-urile cu primari PNL. Sunt absolut uimit de conotația politică a acestor decizii. Chiar documentul Institutului Național de Sănătate Publică, care avizează pozitiv ridicarea pentru Moșnița și Ghiroda, menționează expres că ridicarea carantinei va duce la creșterea ratei de infectare și că, în scurt timp, localitățile vor intra din nou în carantină. Am refuzat să particip la această înscenare”, continuă el.
De ce n-a votat totuși nici da, nici nu? Simplu, în viziunea primarului Timișoarei: „nu puteam legitima o hotărâre ilogică care ne duce la un șir nesfârșit de ieșiri și intrări în carantină în UAT-uri diferite din jurul Timișoarei. Așa cum am spus mereu, cred că o carantină are rost doar la nivel de zonă metropolitană. Carantina zonală din ultimele două săptămâni a reușit să încetinească ritmul de creștere. De ce să renunțăm la o măsură care producea efect?”.
„Nu văd altă ieșire responsabilă”
Timișoara este în carantină până la miezul nopții. Dacă lucrurile nu se schimbă, de luni pot fi redeschise terasele și sălile de sport, iar mallurile vor fi deschise și la sfârșitul săptămânii.
Totuși, primarul Dominic Fritz spune că restricțiile sunt singura șansă pentru întoarcerea la o viață normală. „Sunt îngrijorat cum vom putea reduce rata de infectare în continuare fără măsuri mai restrictive pentru toată zona metropolitană – măsuri pe care le putem lua doar în scenariul carantinei. Eu sunt conștient că poziția mea pentru o continuare a carantinei pentru întreaga zonă metropolitană nu este una populară. Dar uitându-mă ce se întâmplă pe planetă, în țară și în județ, nu văd o altă ieșire responsabilă”, conchide acesta. Comentariile pe care le-a adunat Fritz pe pagina de Facebook sancționează însă, în mare parte, lipsa de asumare a edilului.



[…] Primarul Dominic Fritz s-a abținut, pentru că nu a vrut să participe la această „înscenare”. Prefectul Zoltan Nemeth este însă unul dintre cei 20 de membri ai CJSU care au votat în favoarea prelungirii, în condițiile în care, spune el, considerentele instituirii măsurii de carantinare de acum două săptămâni nu s-au schimbat”. […]