Domeniul Regal Săvârșin se deschide pentru public în luna aprilie

săvârșin

Pregătiri pe ultima sută de metri, pentru redeschiderea pentru public a Satului Regal și Parcul Castelului Săvârșin. Se va întâmpla, cel mai probabil, la finele lunii aprilie. Domeniul va rămâne deschis, în intervalul vineri – duminică, până în octombrie.

În zilele de 28, 29 și 30 aprilie, Fundația Colecția Regală intenționează să organizeze mai multe evenimente sportive, culturale și educative, precum și atracții turistice. Domeniul Regal Săvârșin va fi deschis publicului în perioada mai-octombrie. Vor putea fi vizitate Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai și Magazinul de Suveniruri, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 9 și 18.

Parcul Regal poate fi vizitat în aceleași zile, dar numai cu înscriere prealabilă, la telefon: 0770-562.822, precum și pe e-mail. Vizitarea parcului se face numai în prezența unui ghid.

Înainte de a merge la Săvârșin sunteți rugați totuși să consultați site-ul oficial Săvârșin Regal, deoarece programul de vizitare poate suferi modificări de la o lună la alta.

About Post Author