„Doctor Faustus”, one-man show Kocsárdi Levente
Dacă vreți să vedeți un spectacol neobișnuit, care stârnește și șochează, faceți-vă timp miercuri seară. În sala Studio a Teatrului Maghiar se joacă, de la ora 20, „Doctor Faustus”, o poveste în care Kocsárdi Levente are rolul principal.
Kocsárdi Levente a compus muzica, a regizat și interpretează acest spectacol bazat pe capodopera omonimă a lui Thomas Mann. Vorbim despre un show cu o tipologie unică în spațiul muzical și teatral timișorean, o experiență cu totul în afara tiparelor. Criza de inspirație a creatorului, vocația tragică a ratării, fragilitatea și geniul, compromisul fatal și eul supus experienței interioare a timpului – iată temele care alcătuiesc arhitectura acestui inedit concert de muzică contemporană de teatru.
Actor, regizor și compozitor de muzică de teatru, Levente Kocsárdi a conceput spectacolul ca pe un proiect evolutiv. „Pentru că drama doctorului Faustus, teama de ratare și disperarea artistului în criză sunt teme care m-au preocupat în tot acest timp trăit în teatru, aș putea spune că sunt 24 de ani de când pregătesc acest spectacol. Astăzi, când am exact vârsta personajului său, am hotărât să-i expun vulnerabilitățile”, explică acesta.
„Orchestra faustiană” îi are în componență pe tinerii Sarolta Vass (flaut, mezzo), Cătălin Sidorov (vioară), Ana Pricop (violoncel). Universul vizual al spectacolului este creația scenografului Mihai Donici. Dramaturgia este realizată de Simona Donici, videoartist: Cornel Putan. Rezervări de bilete la acest spectacol se pot face la numărul de telefon 0752-111.807.