Dobra, superstar! Și-a făcut film să anunțe că se lărgește drumul spre aeroport, dar nu spune cine face lucrarea

dobra

Președintele CJ Timiș i-a luat fața primarului Nicolae Robu. Cel puțin în materie de postări pe Facebook. Călin Dobra și-a făcut filmuleț pentru a anunța a că… s-a atribuit o lucrare, chiar de pe drumul care va intra în șantier! Fără să spună cui revine contractul! Vorbim despre șoseaua care duce spre aeroport, a cărei lărgire e promisă de multă vreme.

Președintele Consiliului Județean Timiș a ieșit pe teren, pe drumul care leagă Timișoara de aeroport. Călin Dobra anunță, într-un filmuleț, că vor începe lucrările pentru lărgirea acestei șosele foarte importante și foarte circulate. „Scrie negru pe alb: DJ 609D, care leagă șoseaua de centură a Timișoarei, de aeroport, va fi lărgit la patru benzi! Pregătim actele ca să semnăm contractul. În câteva săptămâni, începem lucrările. În câteva luni, scăpăm de aglomerația de acolo”, a scris șeful CJ, pe Facebook.

Dobra stă în bătaia vântului, în mijlocul drumului, și prezintă marea realizare. „Avem constructor și, în primăvara acestui an, în momentul în care vremea ne va permite, vom începe lărgirea acestui drum județean la 4 benzi. Consider importantă această investiție pentru județul Timiș, pentru că aeroportul este în plină dezvoltare, pentru că este o poartă de intrare importantă în județul Timiș. În anul 2021, prin prisma proiectului Timișoara Capitala Europeană a Culturii, vom avea un număr mare de turiști prezenți în județul Timiș”, spune acesta.

Modelul e preluat – dar dus la nivelul următor – de la Nicolae Robu, care a deschis live pe Facebook traficul pe mai multe șosele aflate în șantier. Ultima dată s-a întâmplat pe Podul Eroilor, în Iosefin.

Licitația a fost lansată exact acum un an

Licitația pentru execuția acestei lucrări a fost lansată exact în 14 februarie 2019. Ofertele au putut fi depuse până în 6 martie 2019. Au fost trei la număr: Porr Construct SRL – AHM Smartel SRL – Vimato SRL – Cons Electrificarea Instal SRL, Super Construct SRL – Las Prom SRL – Backup Technology SRL – Electroechipament Industrial SRL și Strabag SRL – AHM Smartel SRL – Trans Ar Trust Instalații SA. Suma maximă oferită de CJ a fost de 15,5 milioane de lei, cu TVA, adică aproximativ 3,25 milioane de euro. Banii vin, în cea mai mare parte, prin PNDL: 11,3 milioane lei.

Dobra nu a precizat însă cine va face lucrarea, deși, potrivit site-ului SEAP, selecția câștigătorului a fost făcută în 17 ianuarie. Șantierul este estimat să dureze 8 luni, astfel că, teoretic, până la finele anului, ar trebui să mergem pe patru benzi spre aeroport. Proiectul privind această investiție a fost aprobat de plenul CJ în 2014.

About Post Author