dm drogerie markt, creștere spectaculoasă în România, în ultimul an / FOTO

dm drogerie markt

Compania dm drogerie markt a marcat sfârșitul de an financiar, în 30 septembrie, cu o creștere importantă. Cifra de afaceri în România a ajuns la 1,3 miliarde lei, înregistrând o creștere de peste 58% față de anul anterior. dm drogerie markt împlinește și un an de la lansarea magazinului online.

Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar în România, lanțul de magazine este prezent de 16 ani, timp în care a evoluat constant, a creat peste 1.600 de locuri de muncă și a deschis 139 de magazine. În 2022, dm a lansat, în România, și magazinul online, expansiunea companiei fiind în continuare una din priorități.

Anul financiar, încheiat în 30 septembrie 2023, a adus noi rezultate pentru dm România: Sunt 139 de drogherii în țară, în ultimul an fiind inaugurate 14 magazine noi. „Anul financiar 2022 / 2023 a însemnat dezvoltarea susținută a planului de expansiune la nivel de țară. Pentru crearea unei experiențe de cumpărături cât mai complete, am implementat un nou beneficiu, direct din aplicația dm.ro: emisiunea dmLIVE, difuzată marțea, din două în două săptămâni, la ora 20. Această emisiune vine să completeze informațiile și consultanța de care au nevoie clienții noștri și aduce beneficii exclusive pentru utilizatorii înregistrați”, afirmă Ivana Martinakova, CEO dm drogerie markt România.

dm drogerie markt
Ivana Martinakova

„Ne bucură interesul arătat pentru omnichannel-ul dm, dovadă și faptul că peste șapt milioane de persoane ne-au vizitat online, iar peste 350.000 de clienți și-au făcut un cont pe site sau în aplicație. Iinvestițiile în anul financiar 2022 / 2023 s-au ridicat la peste 70 milioane lei. Planul de extindere continuă și în noul an financiar. Ne propunem deschiderea de noi filiale, dar și o extindere a depozitului central din Timișoara cu 12.000 metri pătrați. Planul de investiții pentru anul financiar 2023 / 2024 este unul complex, care are în vedere mai multe direcții. La nivel de buget, am alocat peste 100 milioane lei”, a declarat Cristian Crișan, administrator dm România.

Magazinul online dm și aplicația „dm-ul meu”

Magazinul online dm și aplicația „dm-ul meu”, au fost lansate în urmă cu aproximativ un an, iar clienții pot găsi pe platforma online peste 12.000 de articole. În primul an, magazinul onlin a înregistrat peste șapte milioane de vizite și peste 350.000 de clienți înregistrați online.

Începând cu 31 martie 2022, cumpărătorii dm drogerie markt beneficiază în mod constant de conceptul MEREUAVANTAJOS. Acesta permite clienților să achiziționeze produsele lor preferate la prețuri nmajorate timp de cel puțin patru luni.

Conceptul MEREUAVANTAJOS este semnalat atât pe site, în aplicație, cât și la raft, pe etichetele produselor, având precizată data ultimei majorări. În urma implementării acestui concept, care a fost primit de cumpărători cu entuziasm, numărul de clienți a crescut cu peste 50%.

Sustenabilitate socială și ecologică

Înlocuind Black Friday cu o zi a donațiilor, dm drogerie markt organizează anual campania Giving Friday. În acastă zi, 5% din încasările ultimei vineri din luna noiembrie sunt alocat copiilor din medii defavorizate. Compania încurajează achizițiile din magazinele fizice sau online în data de 24 noiembrie, implicând în mod direct clienții în faptele bune inițiate de companie. În 2022, au fost donați către SOS Satele Copiilor peste 140.000 lei.

dm drogerie markt

Un alt proiect destinat copiilor, „O sală de clasă ca acasă”, desfășurat împreună cu Procter&Gamble, a avut loc pentru a doua oară în anul 2023. Dacă în primul an (2022), cei doi parteneri au renovat o sală de clasă primară din județul Timiș la standarde europene, în 2023 au fost renovate două săli de clasă pentru copii.

Alături de Timișoara, Capitală Culturală a Europei 2023

În 2023, anul în care Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, compania colaborează cu artiști locali pentru a oferi comunității opere de artă unicat în România.

În calitate de partener oficial al Capitalei Culturale, dm drogerie markt susține arta, creativitatea, identitatea distinctivă a Timișoarei și frumusețea pe care cultura o aduce în orașul de pe Bega. La începutul lunii februarie 2023, dm drogerie markt, prin intermediul artistului Flaviu Roua, a realizat cea mai mare pictură pe mesh din România, folosind vopsele ecologice care purifică aerul.

dm drogerie markt

Folosind canalele proprii de comunicare, compania a promovat orașul de pe Bega în toată țara, pe de o parte prin intermediul Social Media, pe de cealaltă parte prin newsletterul dm și prin revista dm, distribuită în toate orașele în care sunt prezente magazinele deținute de brand.

Caravana sănătății

dm drogerie markt consideră că abordarea sănătății are nevoie de un mesaj potrivit, adaptat nevoilor și vremurilor noastre. Compania și-a propus să încurajeze un stil de viață sănătos pentru toți clienții săi și să abordeze teme care pun un accent mai mare pe sănătatea femeii.

În perioada 24 iunie – 12 iulie 2023, Caravana Sănătății a ajuns în șapte orașe importante din România: București, Constanța, Brașov, Timișoara, Cluj, Oradea, Iași, pentru a aduce în prim plan sănătatea și bunăstarea femeilor de pretutindeni.

Sustenabilitatea este în continuare în prim-plan

Una dintre valorile de bază ale dm drogerie markt este, încă de la început, sustenabilitatea. Grija față de mediu, de angajații proprii și de comunitățile în care își desfășoară activitatea a rămas în prim-plan și în 2023.

Produsele sustenabile sunt semnalizate la raft prin eticheta verde. Anul acesta a fost implementată și „plasa pe viață”. Fabricată din vâscoză, aceasta presupune ca, atunci când ea se deteriorează, să poată fi returnată în drogheriile dm în schimbul unei plase noi, gratuit. Astfel, împreună cu clienții proprii dm drogerie markt protejează mediul înconjurător, încurajează consumul responsabil și ajută clienții să economisească.

Gestionarea corectă a deșeurilor și colectarea separată sunt alte două subiecte de interes când vine vorba despre implicarea în comunitățile locale. În parteneriat cu ADID Timiș, compania desfășoară o campanie de conștientizare în drogheriile din Timiș, dar și în sediul central, cu scopul de a distribui informații atât pentru clienți, cât și pentru comunitatea dm.

dm drogerie markt

Implementarea stațiilor de reumplere a recipientelor pentru detergenții de rufe și vase BIO de la Planet Pure este o altă activitate sustenabilă a brandului, inițiativă premiată în 2023 cu trofeul de excelență de către Piața Trade, în cardul conferinței CSR Excellence: Reset Targets.

„Inițiativele sociale și ecologice ne oferă oportunitatea de a contribui la bunăstarea comunității. Credem că împreună cu partenerii, clienții și membrii comunităților din care facem parte la nivel de țară, suntem responsabili să avem grijă atât de mediu, cât și de membrii comunității. De aceea, respectând planul de sustenabilitate, ne propunem să creștem impactul pozitiv în mod constant”, a declarat Daniela Jordanovski, manager marketing & achiziții al dm drogerie markt.

dm drogerie markt investește în oameni

Cu ajutorul platformei de e-learning dm-lernwelt, compania pune la dispoziția angajaților training-uri, cursuri și conținut educațional, în vederea dezvoltării personale și profesionale. dm a lansat în primăvara anului 2023 cursul online „Cultura organizațională bazată pe dialog” – training care a fost parcurs de colegii din filiale, sediu și centrul de distribuție. Pe lângă cursul online, compania a organizat pentru Middle Management și un seminar fizic, de două zile, pe această temă. Echipa dm este, astfel, pregătită să răspundă tuturor întrebărilor venite de la colegii din subordine și să-și ghideze mai bine echipele.

Urmează organizarea seminarelor pentru angajații din filiale, sediu și centrul de distribuție. În această toamnă, dm drogerie markt pregătește noi cursuri online pe platforma dm-Lernwelt pe tema Project Management, AI și dmGPT și multe altele, pe subiecte și tematici cât se poate de actuale.

Seminarul „Dezvoltarea abilităților de conducere” s-a încheiat cu succes în toamna lui 2023 și pentru cea de-a doua serie în cadrul căreia peste 80 de directori de magazin din toată țara au fost prezenți și au parcurs toate cele cinci module.

dm drogerie markt

Tot în această toamnă, în parteneriat cu AHK România (Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană), dm drogerie markt a început implicarea în proiectul „Școala de carte și meserii” – program de formare profesională realizat după o metodă germană, care aduce echilibru între orele de teorie și practică.

„Suntem foarte bucuroși că în primul an de proiect avem 17 elevi de clasa a IX-a din Timișoara, Iași, Oradea și Brașov, care vor face practică în magazinele dm. Elevii primesc atât o bursă lunară, cât și pregătirea necesară pentru a ști totul despre meseria pe care o vor urma la încheierea programului. Ne-ar face mare plăcere ca, în urma încheierii fiecărui an de proiect, să rămânem împreună în comunitatea de lucru dm”, a declarat Anita Pop, HR Manager dm drogerie markt România.

O mare familie, nu doar un simplu angajator

Într-o lume constant distrasă și într-o continuă fugă, poate fi o provocare să găsim timp pentru a ne reconecta cu cei dragi. De aceea, Family Day a devenit o tradiție la dm, fiind al doilea an în care s-a organizat. Peste 1.500 participanți au avut ocazia să aleagă din numeroasele activități distractive, precum echitație, plimbări cu trăsura, parc de aventură, fotbal, volei, traseu ciclism, teatru pentru copii, ateliere creative, concert și multe altele.

dm drogerie markt acordă atenție deosebită sănătății echipei și îi încurajează să adopte obiceiuri benefice în viața de zi cu zi. Prin diverse acțiuni, compania îi sprijină în drumul către un stil de viață mai sănătos. De aceea, la început de an nou financiar, între 9 octombrie și 11 noiembrie, dm organizează Săptămânile Sănătății, o serie de evenimente care oferă colegilor o varietate de webinarii și informații din partea specialiștilor din mai multe domenii.

În această vară a avut loc cea de-a doua ediție a Săptămânii Impulsurilor pentru Sustenabilitate la dm. Colegi din toate departamentele companiei au avut posibilitatea de a participa la prezentări pe baza temelor abordate în acest an: „Reciclarea/reutilizarea textilelor”, „Un stil de viață mai durabil” și „Nutriția Sustenabilă”.

dm drogerie markt

„Considerăm că dm este mult mai mult decât un simplu angajator: împreună suntem o comunitate în continuă expansiune. Activitatea colegilor noștri reflectă un set de valori bine definite și ne încurajează să acționăm ca un colectiv în cadrul comunității din care facem parte. Acordăm o atenție deosebită proiectelor interne care își propun să ofere colegilor noștri soluții inovatoare pentru o evoluție armonioasă în cadrul companiei dm și ne străduim să avem împreună cât mai multe obiceiuri sănătoase și un stil de viață care reflectă cultura noastră organizațională, adică sănătos”, a declarat Anita Pop, HR Manager dm drogerie markt România.

Eforturile comune ale echipei dm au oferit companiei rezultate pozitive și în acest an, atât la nivel financiar, cât și din perspectiva satisfacției angajaților. dm drogerie markt România a fost desemnat cel mai bun angajator în 2023, în România, la categoria non-food retail, de platforma de recrutare undelucram.ro, în cadrul unui top realizat anual de aceasta. În același timp, dm se află și pe locul 4 la nivel național în topul general al celor mai apreciați angajatori, distincție oferită de aceeași platformă.

About Post Author