Din nou, gaz oprit în Sânnicolau Mare
foto: Arhivă
Compania Delgaz Grid va opri, din nou, timp de două zile, alimentarea cu gaze naturale în Sânnicolau Mare. OMV Petrom lucrează, la fel ca în urmă cu două săptămâni, la conducta de alimentare.
Va fi sistată distribuția gazului în Sânnicolau Mare, în intervalul 19 decembrie, ora 8 – 20 decembrie, ora 22. Reluarea distribuției gazului va începe treptat, imediat după finalizarea lucrărilor efectuate de OMV Petrom.
Consumatorii sunt rugați să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
Cei care simt miros specific de gaz trebuie să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid, la numere de telefon 0800-800.928 sau 0265-200.928.
