Dezbatere publică despre cum vreți să arate Piața Traian

Publicat:

Timișorenii sunt așteptați la prima dezbatere publică pe tema proiectului de regenerare urbană a Pieței Traian. Oamenii vor discuta despre DALI-ul întocmit de arhitecții clujeni contractați de primărie.

Primăria Timișoara îi invită pe timișorenii interesați la prima dezbatere publică pe tema proiectului DALI – „Regenerare Urbană – zona Piața Traian”. Aceasta va avea loc luni, 10 octombrie, de la ora 17,30, în Palatul Ștefania. PMT spune că a lansat „în premieră” o consultare publică încă din stadiul elaborării Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI).

- Publicitate -

Proiectul „Regenerare Urbană – zona Piața Traian”, a fost prezentat de echipa de arhitecți în 26 septembrie, în fața unui public numeros și, pe alocuri, ostil. De atunci, pe adresa PMT au fost transmise aproximativ 40 de propuneri, întrebări și recomandări, care vor fi puse în discuție la întâlnirea din 10 octombrie.

Timișorenii pot trimite în continuare propuneri până în 23 octombrie, fie online, AICI, fie în scris, la Biroul Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente, situat la parterul Palatului Ștefania din Piața Traian, de luni până joi, orele 9 -16. propunerea proiectanților poate fi consultată online, ori în cadrul expoziției deschise în Piața Traian sau la Biroul Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente. 

După încheierea etapei de consultare, Primăria Timișoara va organiza o dezbatere finală pe marginea acestui proiect. Administrația vrea să obțină finanțarea europeană pentru punerea în practică a proiectului, la rândul lui finanțat parțial cu bani de la UE.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img