Dezbatere în Fabric. Între ce vrea primăria și ce vor oamenii din zonă

Fără tramvaie spre Piața Traian din 3 august. Încep lucrările la linii

foto: Arhivă

Peste 5 hectare de spațiu public din Fabric urmează să devină mai prietenoase cu locuitorii din zonă, dar și cu vizitatorii. Proiectul de regenerare urbană a acestei zone a fost pus în discuție cu cetățenii și un lucru e clar: oamenii trebuie să înțeleagă ce înseamnă spațiul public. Iar administrația are mult de lucru la acest capitol.

Primăria Timișoara și proiectanții de la Planwerk au organizat, luni, prima prezentare publică a proiectului de regenerare urbană a 12 străzi și patru piețe din cartierul Fabric. Proiectul se concentrează „pe nevoile timișoreanului de spațiu de relaxare și petrecere a timpului liber, verde, deplasare pietonală și velo”.

Zona de intervenție propusă include bd. 3 August 1919, Piața Acad. Corneliu Mikloși, str. Caragiale, str. Mezincescu, spl. Coloniei, Piața Roosevelt / Piața Romanilor, Piața Traian, Piața Petru Rareș, str. Dacilor, str. Mercur / Zăvoi, str. Petre Ispirescu, str. Ecaterina Teodoroiu, str. Costache Negruzzi, str. Mareșal Joffre / Ion Mihalache, str. Ștefan cel Mare, str. Anton Pann, str. Cantacuzino. În total, este vorba despre 8.250 mp de infrastructură verde și aproape 43.000 mp de spațiu deschis, creat sau reabilitat.

„Scopul nostru este să reinventăm acest cartier istoric”

„Scopul nostru este să reinventăm acest cartier istoric și să-l facem din nou unul în care vrei să trăiești, să lucrezi și să ai o mică afacere. Suntem în stadiul de DALI, în baza acestui DALI stabilit după o lună de consultare, vom elabora proiectul tehnic, iar în baza lui vom aplica pentru finanțare pe fonduri europene pentru execuție. Cartierul Fabric are potențialul de a deveni al doilea centru economic și cultural al Timișoarei”, spune primarul Dominic Fritz.

Planurile includ grădini urbane, străzi pe care nu vor putea circula mașinile, fântâni și multe altele. Vor fi aduse la același nivel străzile și trotuarele actuale, iar Piața Traian, în sine, nu va mai putea fi traversată la volanul unui autoturism. Practic, dinspre centru, de exemplu, se va putea veni mașina doar până la strada Zlatna. Locuitorii din zonă vor avea, evident, acces pe străzile pe care își au domiciliul, dar vor fi descurajate „incursiunile” auto în zonă ale altor cetățeni.

Vor dispărea, în consecință, unele locuri de parcare, dar primăria are niște planuri. „Nu vor mai fi parcări la același nivel, însă avem două proiecte în vizor pentru parcări. Unul în zona MultipleXity, o parcare supraetajată, și mai avem un teren aici, în zonă, unde ne uităm și care momentan este al statului român. Vrem să-l trecem în proprietatea noastră și să construim o parcare de cartier. Suntem foarte conștienți că e important să avem și locuri de parcare, dar, dacă vrem să trezim acest cartier, trebuie să echilibrăm felul în care este folosit spațiul public”, a explicat Dominic Fritz.

Greu cu spațiul public

Proiectul, în forma lui finală, va defini, pentru întreaga zonă, un profil stradal optim care să includă traficul auto, liniile de tramvai, piste de biciclete, circulația pietonală și spațiul verde, printr-o suprafață unitară. Funcțiunile discrete vor fi diferențiate prin material și textură, fără diferențe de nivel. În Piața Traian, de exemplu, va fi scoasă piatra cubică și vor fi montate dale mari de piatră naturală, pentru a face mai ușoară deplasarea pietonală. Piatra scoasă va fi refolosită pentru pavarea unor alte străzi din zonă.

Luni după-amiază, primarul Dominic Fritz și proiectanții de la Planwerk au avut o întâlnire cu locuitorii din zonă. Au fost câteva zeci de oameni, iar la început o parte dintre ei s-au declarat nemulțumiți de planurile municipalității.

Fritz a ținut situația sub control neașteptat de bine, având în vedere vociferările venite din sală. Întrebările adresate de participanți au primit răspunsuri, dar un lucru este cert: mulți dintre ei nu sunt foarte în temă în ceea ce privește conceptul de spațiu public. Oamenii au venit la întâlnire cu impresia că primăria va renova fațadele mai multor imobile. Atitudinea lor este de înțeles, de altfel, pentru că degradarea clădirilor din Fabric este unul dintre marile ofuri ale celor care stau în zonă.

Cetățenii, așteptați să-și spună părerea

De documentația din Fabric se ocupă firma clujeană Planwerk, care va primi 1,52 milioane de lei, cu TVA. Proiectarea este finanțată parțial prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020. Termenul contractual era „de 10 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2022”. Proiectul va fi însă predat către primărie, cel mai probabil, la începutul anului viitor.

Cetățenii și asociațiile din zonă își vor putea exprima opiniile privind proiectul completând un formular disponibil la Biroul Reabilitare Clădiri Istorice, Piața Traian, str. Ștefan cel Mare nr 2, luni – joi, orele 9 – 16. pot fi depuse recomandări și sugestii și online, AICI și AICI. Consultarea publică se încheie în 23 octombrie. Urmează o dezbatere publică, care va avea loc în 10 octombrie, la Palatul Ștefania, de la ora 17,30. A doua dezbatere va fi anunțată la finalul perioadei de consultare.

Primăria intenționează să depună acest proiect pentru finanțare prin Programul Operațional Regional 2021-2027. în cazul în care el nu va fi considerat eligibil, municipalitatea ar putea contracta un credit. Termenul de execuție nu a fost încă stabilit, dar, potrivit reprezentanților Planwerk, el nu poate fi mai mic de doi ani.

Proiect obligatoriu pentru viitorul Fabricului

Și, pentru că s-a discutat despre gentrificare, respectiv despre posibilitatea ca zona să se transforme într-una de lux, iar actualii locuitori să fie forțați, în mare parte, să plece, primarul Dominic Fritz spune că acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Cel puțin nu pe termen scurt sau mediu.

„Un proiect mare de regenerare urbană nu presupune doar intervenții arhitecturale, urbanistice, în spațiul public. Vorbim despre un proces de transformare pe termen lung, care necesită și intervenții de natură educativă, și intervenții din partea Direcției de Asistență Socială, și intervenții pe partea de siguranță publică (…) Acest proiect nu va rezolva toate problemele pe care le are cartierul Fabric, dar fără regândirea spațiului public nu vom reuși să-l ridicăm niciodată”, a declarat edilul-șef.

Pentru a respecta adevărul istoric, trebuie spus că, în 2018, fostul primar Nicolae Robu dădea drumul unuia dintre deja celebrele lui sondaje pe Faceebook, având ca temă zona Piața Traian. „Am promis că voi reda Timișoarei Piața Traian, ajunsă în mare măsură locuită de oameni total străini de spiritul orașului! (..) Nu mă voi lăsa intimidat! Voi continua cu fermitate lupta cu cei fărădelege! Cine-i cinstit rămâne, cine-i necinstit pleacă. Mă susțineți?”, nota edilul șef.

About Post Author