De la New York, la Timișoara. Laura Chiriță prezintă Drippin’ Love / FOTO

kirizza

Prezentată recent în „orașul care nu doarme niciodată”, colecția Drippin’ Love, a designerului Laura Chiriță, va putea fi văzută și acasă, la Timișoara. Bonus, invitații vor putea vedea și filmările de la New York Fashion Week.

La începutul anului, designerul timișorean Laura Chiriță și-a prezentat, la New York Fashion Week, colecția Drippin’ Love. Laura spune că aceasta este o odă adusă iubirii contemporane, iar prezența brandului Kirizza într-un eveniment precum cel de la NYTW este, cu adevărat, un moment de referință. „A fost nu doar un succes, ci și o confirmare a faptului că moda românească poate juca în liga mare. Reacțiile entuziaste și feedback-ul pozitiv din partea publicului și a specialiștilor de la New York au fost o sursă de inspirație și motivare pentru întreaga echipă Kirizza”, a transmis designerul.

Laura Chiriță invită acum entuziaștii modei, prietenii brandului, dar și pe toți cei care doresc să celebreze creativitatea și pasiunea pentru frumos la o prezentare specială. Aceasta va avea loc vineri, 22 martie, de la ora 18, în spațiul CronicLove Productions, situat în Palatul Bruck, din Piața Unirii.

„Această seară va fi una de sărbătoare, marcând succesul colecției Drippin’ Love atât pe scena internațională, cât și acasă,e. Evenimentul va include prezentarea colecției, proiecții de videoclipuri și fotografii din culisele NYFW – un loc în care visele oricărui designer vestimentar pot deveni realitate. Vreau să arăt că se poate, vreau să le arăt tinerilor designeri că visele sunt mai aproape decât cred”, a mai spus Laura Chiriță.

***

Mobilitatea a fost parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțată prin programul Power Station++, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sprijin financiar din partea Ministerului Culturii.

About Post Author