Cursurile în unele școli și grădinițe din Timiș ar putea fi suspendate. Din cauza gripei

Publicat:

În Timiș sunt peste 3.000 de copii cu viroze respiratorii și câteva zeci cu gripă. În unele școli s-ar putea lua decizia suspendării cursurilor, fie și numai la anumite clase.

Ministerul Educației a impus un control zilnic al copiilor când ajung, dimineața, în unitatea de învățământ. În școlile și grădinițele din Timiș, situația copiilor care suferă de diverse afecțiuni respiratorii nu este deloc roză. Potrivit datelor de la Inspectoratul Școlar Județean Timiș, luni, 3 februarie, erau înregistrate 33 de cazuri de gripă la preșcolari, 39 la elevi și unul la cadre didactice.

- Publicitate -

De asemenea, 869 de preșcolari, 2.079 elevi și 62 profesori au fost diagnosticați cu viroze. În unele unități de învățământ ar putea fi luată decizia suspendării cursurilor. Situația urmează să fie discutată de directorii școlilor, reprezentanții IȘJ, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Instituției Prefectului.

Potrivit legii, cursurile pot fi suspendate dacă apar mai mult de trei cazuri într-o colectivitate sau dacă peste 20% din elevi sau preșcolari lipsesc fiind bolnavi.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img