Cursuri de limbă japoneză la Universitatea Politehnica
Un nou sezon de cursuri de limbă și cultură japoneză începe la Universitatea Politehnica. Cursurile sunt organizate, de această dată, sub egida noului Centru UPT de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia.
Centrul de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia, nou înființat în cadrul UPT, poartă numele Jutsu, un termen ce poate însemna atât artă, cât și tehnică. El are ca obiectiv creșterea conexiunilor dintre universitate și Japonia, care conduce lumea în multe discipline tehnologice, dar este și responsabilă pentru inventarea multor metodologii de afaceri pe care companiile din întreaga lume le folosesc.
Cursurile se desfășoară pe module – Modulul zero (zero experiență de învățare a limbii), Modulul elementar (cei care au participat la curs în grupa zero din toamna trecută sau alte sesiuni), Modulul intermediar, Modulul pre-avansat. Fiecare modul constă în 5 ședințe a câte 75 de minute. Taxa pentru întregul modul este de 250 de lei pentru publicul larg. Studenții și elevii au de o reducere de 20%, iar studenții și angajații UPT beneficiază de gratuitate.
Cursuril vor fi susținut de prof. dr. Camlia Nakagawara, niponolog cu studii postuniversitare la Universitatea Columbia, New York (MA în predarea limbilor străine, Teachers College) și Universitatea din Chicago (PhD în Limbi și Civilizații Est-Asiatice). Înscrierile se fac până marți, 24 octombrie, ora 19.
Publicul larg, studenții de la alte facultăți dar și elevii se pot înscrie completând acest formular. Studenții și angajații UPT beneficiază de gratuitate la acest curs și se pot înscrie completând acest formular.
Luni, 23 octombrie, orele 19,15 – 20,15, Kameria sensei va ține o întâlnire online pentru organizare, întrebări și explicații. Pentru a primi invitația puteți trimite un e-mail AICI.