Cultura și educația azi, conferință ajunsă la ediția a noua, organizată de UVT

uvt

Universitatea de Vest, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, a organizat conferința națională „Cultura și educația azi”. Conferinţa, ajunsă la a noua ediţie, s-a desfășurat în format hibrid, cu participarea a 300 de invitați – elevi, studenți, doctoranzi și cadre didactice.

Conferința națională „Cultura și educația azi” a reunit teoreticieni, practicieni și studenți din domeniul formării cadrelor didactice, în scopul identificării unor soluții pentru îmbunătățirea, consolidarea și implementarea bunelor practici în formarea cadrelor didactice. În deschiderea conferinței au luat cuvântul prorectorul Universității de Vest, conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, prof. univ. dr. Marian D. Ilie, şi studenta Roxana Matei, președinta Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest.

Au fost prezentate patru comunicări având ca tematică subiecte specializate: profesionalizarea carierei didactice, modalitățile de utilizare a opționalelor din oferta CRED și avantajele propunerii acestora, cum ne putem ajuta de inteligența artificială și cum poate fi aceasta folosită la clasă, dar și noi alternative de evaluare la clasă.

S-au dat și premii

Lucrările conferinței au continuat cu cinci workshop-uri au fost prezentate, analizate și discutate cele 18 secvențe de lecție filmate din timpul activităților desfășurate de participanți cu elevii și proiecte lecție. Au intrat în competiție profesori din județele Timiș, Hunedoara, Mehedinți, Vâlcea și Maramureș. 

În ultima parte a conferinței a avut loc gala de premiere a activităților didactice propuse în competiția de schimb de bune practici. Câștigătorii competiției Cultura și educația azi din acest an sunt:

  • Premiul I: Dorina Maria Lobonţ şi Rebeca Sfercoci – Colegiul Național Bănățean din Timișoara
  • Premiul II: Mihaela-Adelina Chisăr-Viziru – Colegiul Național „Gheorghe Ţiţeica”, din Drobeta Turnu Severin
  • Premiul III: Valentin Borca, Diana Jula şi Ionela Blaj – Liceul de Arte ,,Sigismund Toduță”, din Deva
  • Menţiuni: Marius Lobaza – Colegiul Național Bănățean din Timișoara, Sorina Ramona Stăicănescu – Școala Gimnazială nr. 24 din Timișoara, Mariana Zamfira – Liceul Teoretic ,,Jean-Louis Calderon”, din Timișoara, Adriana Babescu – Liceul Tehnologic „Electrotimiș”, dinTimişoara, Lia-Violeta Hulber – Școala Gimnazială nr. 20 din Timișoara, Ioana Dehelean şi Adriana Simu – Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, din Timișoara, şi Ramona Sadoveac –Grădinița PP nr. 23 din Timișoara.
  • Premiu special debutanți: Ionuț Marian Mateş – Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, din Timișoara, şi Luisa Vîlcoci – studentă la Facultatea de Sociologie și Psihologie a UVT

About Post Author