Cu ghinion și a cincea oară. Licitație anulată pentru centrul multifuncțional Ronaț

creșă

Centrul multifuncțional pentru copii și părinți din cartierul Ronaț are șanse tot mai mici să fie construit. Banii vin de la UE, dar, de aproape un an, primăria încearcă să găsească o firmă interesată. Nu a primit până acum nicio ofertă.

A cincea licitație pentru construcția Centrului multifuncțional pentru copii și părinți din cartierul Ronaț a fost anulată marți, 19 aprilie. Motivul este același ca la celelalte patru proceduri anterioare: lipsa unui ofertant. Construcția centrului a fost scoasă la licitație prima dată în iunie 2021, pentru 4,4 milioane de lei, cu TVA, adică aproape 900.000 de euro.

Contractul de finanțare dintre ADR Vest și Primăria Timișoara a fost semnat în noiembrie 2019. Proiectul „Regenerare fizică, economică și socială a zonei urbane marginalizate din cartierul Ronaț – Construire centru multifuncțional” include un centru de zi pentru copiii aflați în situație de risc de separare de părinți și un centru de zi pentru consilierea și sprijinul părinților.

Centrul multifuncțional ar trebui să aibă parter și etaj, cu o suprafață utilă de 752,50 metri pătrați. El ar cuprinde săli de seminarii, de consiliere, de tratamente și de activități educative/socializare, sală multimedia, bibliotecă, grupuri de sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, cabinet medical și bucătărie.

About Post Author