Coronavirus: Sub 400 de cazuri noi, niciunul în Timiș

coronavirus

28.973 de pacienți cu coronavirus în România. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 391 de cazuri. Două treimi sunt în Argeș, Brașov, Dâmbovița, Galați, Prahova și București. Niciun pacient nou în Timiș.

„Până duminică, 5 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.973 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Sunt cu 391 mai multe decât în ziua precedentă. La ATI sunt internați 215 pacienți”, a transmis Grupul de Informare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost externate, dintre care 20.026 de pacienți vindecați și 1.106 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până la ora raportării, 1.750 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Giurgiu, Bihor, Mehedinți, Alba, Argeș, Vaslui, Teleorman, Botoșani, Gorj, Sălaj și Mureș, au murit.

Datele Grupului de Comunicare Strategică arată 37 de cazuri care nu sunt alocate niciunui județ. În Timiș nu este niciun pacient nou. Aproape două treimi din noile cazuri sunt în Argeș, Brașov, Dâmbovița, Galați, Prahova și București.

Iată statistica pe județe, de la începutul pandemiei:

Alba – 467
Arad – 707
Argeș – 989
Bacău – 671
Bistrița-Năsăud – 573
Bihor – 694
Botoșani – 1.045
Brașov – 1.694
Brăila – 243
Buzău – 635
Caraș-Severin – 119
Călărași – 181
Cluj – 693
Constanța – 482
Covasna – 299
Dâmbovița – 668
Dolj – 333
Galați – 1.028
Giurgiu – 274
Gorj – 263
Harghita – 341
Hunedoara – 664
Ialomița – 444
Iași – 1.026
Ilfov – 791
Maramureș – 210
Mehedinți – 205
Mureș – 762
Neamț – 980
Olt – 280
Prahova – 569
Satu Mare – 80
Sălaj – 120
Sibiu – 673
Suceava – 4.087
Teleorman – 165
Timiș – 534
Tulcea – 189
Vaslui – 193
Vâlcea – 63
Vrancea – 1.106
București –3.396

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 766.868 de teste.

About Post Author