Consultații gratuite la notar. De Ziua europeană a justiției civile

notar

sursa foto: www.topiasi.ro

UNNPR și Camerele Notarilor Publici oferă, la finele săptămânii, consultații notariale gratuite. Notarii din toată țara vor răspunde întrebărilor venite din partea cetățenilor.

Sâmbătă, 29 octombrie, între orele 9 și 13, notari din toată țara vor acorda consultații juridice notariale pe teme generale de larg interes. Evenimentul se circumscrie manifestărilor organizate în Uniunea Europeană cu ocazia Zilei europene a justiției civile”, marcată în fiecare an în 25 octombrie și considerată un reper simbolic pentru spațiul judiciar european.

Publicul va beneficia de consultații juridice gratuite în materie notarială privind aspecte referitoare la procedura succesorală notarială, divorțuri, redactarea înscrisurilor cu conținut juridic, autentificarea înscrisurilor, legalizarea copiilor de pe înscrisuri, efectuarea și legalizarea traducerilor, eliberarea de duplicate de pe acte, numirea custodelui sau a curatorului special, primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral.

Consultațiile vor acordate fie cu prezență fizică la sediile principale și secundare, fie online prin intermediul platformei Zoom. Datele de conectare sunt următoarele: https://us06web.zoom.us/j/2603273270, pwd=UDE1Y3h6d1pzL0lQdlNiWUlmRlQ0QT09 sau Meeting ID: 260 327 3270, passcode: 4suSkE

În zona de acoperire a Camerei Notarilor Publici Timișoara, consultațiile vor fi acordate la sediul principal de pe bd. Brâncoveanu 44 – Mihai Alexandru Mîțiu, la Arad, pe str. Nicolae Titulescu 2 – Adrian Cioia, și la Reșița, pe str. Lunca Pomostului bl. A10, ap. 2 – Florica Dobre. a

About Post Author