18 ianuarie 2021

Constructim începe să lucreze și la Gara de Nord. Șantier de doi ani, din banii CFR

gara de nord

Gara de Nord Timișoara

CFR SA – Sucursala Regională Timișoara a găsit constructori care să facă lucrări de reabilitare și-o fântână arteziană la Gara de Nord. Sunt firme „cliente” vechi ale Primăriei Timișoara.

CFR SA – Sucursala Regională Timișoara a scos la licitație, pentru a treia oară, în vară, proiectarea și execuția pentru „reabilitarea fațadei, reparaţii platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători staţia CF Timişoara Nord şi reparaţii acces peron linia 1+acces tunel pietonal”. Celelalte două proceduri, lansate în 2019, au fost anulate din același motiv: lipsă de ofertanți.

La a treia licitație a fost un singur ofertant: asocierea Constructim SA – Bauerhof Agrobanat SRL – Longhersin SRL – Lăstun SRL. Suma pentru care se angajează să facă lucrarea – acceptată de CFR – este de 20,9 milioane de lei, cu TVA, adică aproape 4,29 milioane de euro. Anunțul de atribuire a licitației a fost făcut de președintele CJ, Alin Nica. Vor fi consolidate diverse elemente structurale, clădirea principală va fi reabilitată termică cu modernizarea finisajului exterior și va fi făcută o instalație centralizată de ventilație.

Durează doi ani

Pardoseala peronului 1 va fi refăcută cu plăci de granit rezistent la trafic și va fi montat un sistem de delimitare a peronului cu plăci de granit denivelate, pentru nevăzători. Piațeta de la Gara de Nord va fi reamenajată și va fi construită o fântână arteziană. Vor fi plantați și arbori ornamentali. Contractul de proiectare și execuție are o durată de doi ani.

Modernizarea Gării de Nord Timișoara face parte dintr-un proiect care include 47 de stații, cu o valoare totală de 82 milioane de lei. În 2019, prima licitație ratată, Ordinul Arhitecților, filiala Timiș, a trimis o scrisoare deschisă către Ministerul Transporturilor și CFR, cerând un concurs de soluții. „Acest mod de a atribui serviciile de proiectare (prin licitație – n.r.) nu prezintă garanții suficiente pentru obținerea unei soluții arhitecturale de calitate, în concordanță cu importanța Gării de Nord ca obiect în sine și ca element definitoriu al municipiului Timișoara”, scriau aceștia. CFR a decis să nu țină cont de această solicitare.

Cine sunt firmele care vor lucra la Gara de Nord

Constructim SA și Bauerhof Agrobanat SRL par să fie ultima asociere de firme cu succes la lucrările făcute pe bani publici la Timișoara. Bauerhof Agrobanat SRL, care are printre obiectele de activitate și construcțiile, dar și creșterea porcilor, a fost respinsă în primăvară de Primăria Timișoara, din postura de unic ofertant pentru realizarea complexului sportiv de 5 milioae de euro din Calea Lipovei.

A câștigat totuși contractul la finele lunii octombrie, după ce s-a asociat cu Constructim. Aceasta din urmă lucrează acum, printre altele, la Campusul Lenau și Centrul cultural Mărășești. Longhersin este una dintre firmele care trebuie să modernizeze Calea Bogdăneștilor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: