Concursuri pentru elevi, la UVT. 28 de competiții, în 17 domenii

uvt

Ca parte a programului integrat „UVT pentru elevi”, în cadrul parteneriatului pe care îl dezvoltă cu mediul preuniversitar, UVT organizează 28 de concursuri pentru elevi, în 17 domenii de studii universitare în care derulează programe de studii, menite să încurajeze performanța academică în rândul elevilor din întreaga țară.

Programul „UVT pentru elevi” se adresează tinerilor din întreaga țară și este format din sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, concursuri, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră.

„Concursurile organizate de facultățile UVT sunt ocazii speciale de întâlnire cu pregătirea de specialitate în aceste arii științifice, încă înainte de a începe studiile universitare. Îi încurajăm pe elevi să participe la concursurile noastre, indiferent de localitatea sau județul în care se află”, transmite rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Elevii care vor obține rezultate foarte bune la concursurile organizate de UVT pot beneficia de condiții speciale la admitere. Regulamentul de desfășurare a fiecărui concurs organizat, dar și alte detalii organizatorice sunt disponibile AICI.

Înscrierea la aceste concursuri este gratuită și deschisă elevilor din întreaga țară, într-un program ce se va desfășura astfel:

  • Domeniul „Arte vizuale”: Concursul național PASAJE (înscrieri 15 ianuarie –14 iunie)
  • Domeniul „Chimie”: Concursul național CHIM@UVT (înscrieri 1-21 aprilie)
  • Domeniul „Biologie”: Concursul național BIOS (înscrieri 1-30 aprilie)
  • Domeniul „Geografie”: Concursul național GEOMONDIS (înscrieri 15 februarie -15 martie)
  • Domeniul „Drept”: Concursul Argument de dezbateri pentru liceeni (înscrieri până la 30 octombrie)
  • Domeniul „Științe economice”: Concursul național FEAA ECONOMICA RIPENSIS (înscrieri 1-25 aprilie)
  • Domeniul „ Educație fizică și sport”: Concursul regional Timișoara Open Memorialul „Mihai Cioroianu” (înscrieri pe bază pe invitații din partea FEFS) și Concursul regional Handbal ca la carte (înscrieri pe bază pe invitații din partea FEFS)
  • Domeniul „Fizică”: Concursul național Constantin Sălceanu (înscrieri 1-20 martie) și Concursul național Creșterea Cristalelor (înscrieri până la 22 septembrie)
  • Domeniul „Filologie”: concursul internațional de limba franceză La Pléiade (înscrieri până în 15 martie); concurs național de literatură și limbă germană Deutsche Sprache und Kultur (înscrieri până în 26 aprilie); concursul național Scriviamo in italiano (înscrieri până în 31 martie); concursul internațional Japan the Cool, and I (înscrieri până în 20 aprilie); concursul național de limbi și culturi clasice Ecaterina Andreica (înscrieri până în 31 martie); concursul național De-a cuvintele și LITerele (înscrieri 1 aprilie – 9 iunie); Concursul internațional Rusia: limbă și cultură (înscrieri 27 martie –7 iunie); concursul național Cultură și civilizație sârbă: tradiții și obiceiuri (înscrieri până în 15 iunie)
  • Domeniul „Istorie”: Concursul național de istorie Constantin Daicoviciu (înscrieri până în 15 mai)
  • Domeniul „Matematică-Informatică”:Concursul internațional FMI (înscrieri până în 6 aprilie)
  • Domeniul „Muzică”: Concursul internațional ArtsOn (înscrieri până în 1 martie)
  • Domeniul „ Teatru și artele spectacolului”: Concursul internațional de interpretare teatrală (înscrieri până la 1 martie), concursul internațional de teatru în limba germană Freestyle teatrală (înscrieri până în 3 mai)
  • Domeniul „Științe ale educației”: Concursul național EDUCAȚIE pentru secolul XXI (înscrieri până în 17 martie)
  • Domeniul „Asistență socială”: Concursul național Olimpiada de altruism (înscrieri până în 15 martie)
  • Domeniul „Psihologie”: Concursul național Eu și psihologia în 5 minute (înscrieri până în 17 martie)
  • Domeniul „Sociologie”: Concursul național Comunitatea mea în imagini (înscrieri până în 30 aprilie)

About Post Author