Clinica de alergologie de la Județean a primit echipamente noi. Ajutor de la Școala Mamei Junior

alergologie

Spitalul Județean Timișoara are un compartiment de alergologie și imunologie, dotat cu echipamente medicale moderne. Cele mai noi dintre ele au fost obținute cu ajutorul ONG-ului Școala Mamei Junior.

Pacienții cu diverse alergii sau astm pot urma de acum tratamente complexe la noul compartiment de alergologie și imunologie al Spitalului Județean. Acesta se află îla parterul Clinicii de Ortopedie și Traumatologie și a primit noi echipamente moderne, grație implicării unui ONG foarte activ: Școala Mamei Junior.

„Cu ajutorul Draexlmaier am reușit sa contribuim cu un injectomat și perfuzomat la dotarea acestui departament. Aici se vor putea face steste de alergii, fără teamă de complicații, imunizări și desensibilizare. Vorbim de terapie tintita pentru fiecare pacient și totul decontat de CAS, adică gratuit”, spune Ioana Vârtosu, de la Școala Mamei Junior.

Compartimentul de alergologie și imunologie clinică a fost deschis în luna iunie. Primul salon, destinat alergologiei de urgență, a fost dotat de Clubul Rotary.

„Compartimentul de alergologie și imunologie clinică al Spitalului Clinic Județean de Urgență «Pius Brînzeu» oferă pacienților cu afecțiuni alergice accesul la un spațiu modern dedicat diagnosticării, tratamentului și monitorizării afecțiunilor alergice. Dotat cu echipamente medicale de ultimă generație, compartimentul va oferi servicii complete, de la analize și teste specifice pentru identificarea alergiilor, până la tratamente personalizate și intervenții complexe pentru cazurile severe”, a transmis dr. Valentin Iovin, secretar general al Societății Române de Alergologie.

Compartimentul de alergologie a fost înființat ca necesitate pentru zona de vest a României, având în vedere incidența în creștere și severitatea bolilor alergice, de altfel o problemă majoră de sănătate la nivel mondial.

About Post Author