CJ Timiș vrea bani din PNRR pentru 10 centre de colectare voluntară a deșeurilor

colectare voluntară

foto: Arhivă, rampă ilegală de gunoi

Până în 2024, teoretic, ar trebui să avem cel mai curat județ, unul în care oamenii să nu mai arunce gunoaie peste tot. CJ Timiș vrea să construiască 10 centre de colectare cu aport voluntar (CAV), cu bani din PNRR. Primăria a făcut și ea documentația pentru patru.

„Ne pregătim pentru depunerea cererilor de finanțare pentru CAV-urile județului Timiș. Centrele de colectare cu aport voluntar (CAV-urile) sunt o mare necesitate pentru Timiș, iar prin Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor, ne-am asumat că vom înființa opt. Am făcut asta pe vremea când încă nu existau fonduri speciale destinate pentru aceste centre. Acum, datorită Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta Managementul Deșeurilor, putem accesa fondurile necesare pentru realizarea CAV-urilor, așa că ne-am propus să obținem finanțare pentru 10, în loc de cele 8 asumate inițial”, anunță vicepreședintele CJ, Cristian Moș.

Suma alocată prin PNRR pentru înființarea de CAV-uri mici și medii este de aproape 588 milioane de euro. „Având în vedere că perioada de implementare a proiectului nu poate depăși data de 30 septembrie 2024, asta înseamnă că dacă ne sunt aprobate toate cele 10 CAV-uri Timișul are toate șansele să devină curând cel mai curat județ, așa cum ne propus”, mai spune Moș.

Și PMT vrea patru CAV-uri

Primăria Timișoara a anunțat, la rândul ei, că va depune cereri de finanțare prin PNRR pentru patru astfel de CAV-uri. Unul dintre ei va fi construit pe un teren de 2,5 hectare, unde vor fi circa 50 de containere.

Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată pentru următoarele tipuri de deșeuri:

  • deșeurile menajere care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale
  • fluxurile speciale de deșeuri:

deșeuri voluminoase
deșeuri textile
deșeuri din lemn
mobilier
deșeuri din anvelope
deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate
deșeuri periculoase
deșeuri de cadavre animale
deșeuri de grădină
deșeuri din construcții și demolări

About Post Author