Cinema Studio, în licitație de execuție. 3 milioane de euro vrea să dea Primăria Timișoara

Publicat:

La două luni și jumătate de când a primit donație proiectul tehnic și autorizația de construire pentru primul cinematograf de artă din Timișoara, primăria scoate la licitație reabilitarea Cinema Studio. E a treia licitație de acest fel pentru fostele cinematografe. Niciuna nu e gata încă.

La finele lui iulie, Groupama Asigurări a donat Primăriei Timișoara proiectul tehnic și autorizația de construire pentru reabilitatea Cinema Studio. În acest proiect al primului cinematograf de artă din Timișoara sunt implicați PMT, proprietarul imobilului, Groupama Asigurări și Institutul Francez. De asemenea, sunt parte importantă și asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort), care se vor implica în managementul cinematografului.

- Publicitate -

Execuția lucrărilor a fost scoasă acum la licitație, la un preț de 14,6 milioane de lei, cu TVA, adică 3 milioane de euro. E mai puțin decât fusese estimat inițial. Șantierul ar trebui să dureze 18 luni, iar ofertele trebuie depuse până în 16 noiembrie.

E greu de la vorbe la fapte

Cinema Studio avea două săli de proiecție: una de 190 locuri și una de 64 locuri, care va putea fi folosită și pentru ateliere și dezbateri sau ca studio foto. Podul va funcționa în regim „Hub educațional”, cu spații de lucru pentru asociațiile de film, jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, etc.. Pe terasă va fi un café-cinema, pentru maximum 80 de persoane. Aici vor putea fi organizate proiecții de film în aer liber, precum și lansări de carte, mini-concerte, stand-up comedy.

De aproape trei ani, primăria a preluat de la Radef fostele cinematografe, pe care vrea să le transforme în centre socio-culturale. Momentan, la niciunul dintre ele nu au început lucrările, iar Studio este al treilea pentru care se lansează licitația de execuție. La Cinema Victoria, procedura a început în februarie 2020, sunt patru oferte, iar câștigătorul ar trebui anunțat în aceste zile. La Cinema Dacia sunt cinci oferte, care sunt în evaluare. Restul sunt în diverse faze ale realizării documentației tehnice.

- Publicitate -

1 COMENTARIU

  1. […] În octombrie 2020, Primăria Timișoara scoatea la licitație lucrările de reabilitare pentru Cine…Primise donație, în vară, proiectul tehnic și autorizația de construire. La aproape jumătate de an de atunci, procedura a fost finalizată. Va lucra aici asocierea Audiotech Multimedia Group – Mist Lider Construct SRL. Primăria anunță că prețul la care s-a câștigat licitația este de 17 milioane de lei. Ciudat, totuși, câtă vreme în anunțul de licitație publicat în SEAP, prețul maxim era de 12,2 milioane de lei, fără TVA, Adică undeva la 14,6 milioane, cu TVA […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img