Ceremonia de Absolvire UVT 2024, sărbătoare în Piața Libertății
Ceremonia de Absolvire UVT 2024, dedicată promoției de absolvenți ai Universității de Vest din Timișoara (UVT) din acest an, va fi organizată sâmbătă, 13 iulie, începând de la ora 10, în Piața Libertății. Acest eveniment este deschis pentru întreaga comunitate timișoreană.
Evenimentul este organizat de UVT cu susținerea partenerilor săi: BCR, NOKIA, BOSCH, FLEX, BRD, EVIDEN, UNICREDIT BANK, LINDE, BOSCH, CONTINENTAL AUTOMOTIVE, ATOS, ZF, IULIUS TOWN, FORVIA – HELLA, RILASTIL, TUDOR. Personal Tailor, SENNEVILLE&ARCA și partenerul media KISS FM.
La ceremonia din Piața Libertății vor participa studenții Promoției UVT 2024, alături de conducerea universității, reprezentată de rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, și de prorectorii instituției, decanii și prodecanii facultăților. Alături de aceștia se vor afla liderii organizațiilor studențești, cadre didactice, cât și invitați speciali și parteneri instituționali ai UVT.
În intervalul orar 10 – 12, programul evenimentului va cuprinde deschiderea oficială a Ceremoniei de absolvire și mesajul Rectorului UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, premierea șefilor de promoție, un concert oferit de studenții Facultății de Muzică și Teatru și momentul emoționant al aruncării tocilor.
„Și în 2024 ne întâlnim în mijlocul comunității timișorene, cu ocazia sărbătoririi absolvenților UVT, în Piața Libertății. Va fi, cu siguranță, un eveniment memorabil pentru absolvenții UVT, pentru prietenii și familiile lor, un eveniment al încununării unei etape semnificative din viața de student. Vă invităm să participați, sâmbătă dimineață, la ceremonia de absolvire, iar apoi la party-ul de vară, organizat pentru dragii noștri absolvenți în seara acestei zile unice”, a transmis rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Pentru că o ceremonie de absolvire are întotdeauna un final memorabil, vă invităm să petreceți împreună cu absolvenții, colegii și cu toți cei dragi lor, la party-ul de vară organizat tot în Piața Libertății, „Graduation Party by UVT”, un show de muzică și lumini în carevor urca pe scenă Sean Norvis (ora 21) și Alina Eremia (ora 22). Ceremonia de absolvire se va încheia în jurul orei 22.45, cu un foc de artificii.
