Centura de Sud va fi gata, poate, la anul. Proteasa, atac la Grindeanu

centura de sud

Centura de Sud, unde nu există în acest moment un constructor, e subiect de dispute politice. Alexandru Proteasa, vicepreședinte liberal al CJ Timiș, îl atacă pe social-democratul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. O face însă cu… marfa clientului, deoarece Grindeanu e contrazis public de purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Sorin Grindeanu ne promitea, luna trecută, că din primăvară reîncep lucrările la Centura de Sud a Timișoarei. Din spusele lui Alin Șerbănescu reiese că, cel puțin până în luna iulie, nu vom vedea progres la fața locului. Declarațiile trec, șantierul rămâne. La propunerea de a modifica proiectul în acel moment oportun din februarie, domnul Grindeanu a invocat un singur motiv pentru care nu dorește un astfel de demers: «să nu mai oprim lucrările acum». Înțelegem, deci, că lucrurile se vor a fi făcute pe repede înainte, în stilul ordonanțelor de guvern care l-au făcut celebru, fără a se lua în calcul impactul negativ asupra cetățenilor”, susține vicepreșdintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

Liberalul continuă: „Tot luna trecută, ministrul Transporturilor ne reamintea de promisiunea conform căreia ministerul pe care îl conduce își va asuma investiția pentru o soluție ulterioară. Purtătorul de cuvânt al CNAIR îl contrazice pe domnul Grindeanu și aruncă lucrarea în cârca autorităților județene și locale cărora le și recomandă să se grăbească și să găsească buget. Evident, intersecția respectivă nu implică niciun drum județean, prin urmare CJ Timiș nu poate avea vreo implicare”.

„CNAIR se comportă de parcă subiectul este nou”

Discuția este, de fapt, despre șantierul oprit de la Centura de Sud, unde trebuie făcută o nouă licitație, după ce a fost reziliat contractul cu Tirrena Scavi. O expertiză trebuie să stabilească însă înainte exact ce s-a făcut și cât mai este muncă.

Proiectul pe baza căruia s-a lucrat nu prevede un sens giratoiu la intersecția cu Urseni, ceea ce îi nemulțumește pe oamenii care locuiesc în zonă și sunt nevoiți să ocolească kilometri buni pentru a ajung acasă. „Aș vrea să punctez și faptul că în proiectul inițial a fost prevăzută o trecere peste centură. Aceasta a dispărut după actualizarea proiectului, iar acum CNAIR se comportă de parcă subiectul este nou și surprinzător”, mai spune Alexandru Proteasa.

„Există o soluție foarte simplă”

Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a declarat, zilele trecut, la o emisiune de la TVR Timișoara, că „acest proiect, la ora actuală, nu mai poate suferi un upgrade”.

„Noi oferim acolo o intersecție în cruce, perpendiculară pe centură, dar nu putem tot timpul să modificăm un proiect și să-l tot modificăm și să-l upgradăm, pentru că nu mai terminăm niciodată, mai ales că e pe bani europeni. Dar există o soluție foarte simplă, din punctul meu de vedere, un proiect implementat de autoritățile locale și județene, cu pasaj denivelat. Nu știu de ce se feresc autoritățile locale să atragă fonduri permanent pe care le au la dispoziție pentru dezvoltarea regională (…) Pot să facă un pasaj denivelat. Dacă se grăbesc, credeți-mă că pot să ajungă, practic, odată cu finalizarea centurii, să aibă 80% din pasajul denivelat finalizat”, a explicat acesta.

„Anul viitor, în iulie-august”

Centura Sud are o lungime de 25,69 km, contractul cu vechiul antreprenor fiind reziliat când lucrarea era realizată în proporție de 60%. Potrivit lui Șerbănescu, licitația pentru găsirea unui alt constructor ar trebui lansată în aceste zile.

„Dacă scoatem la sfârșitul săptămânii acesteia la licitație, să zicem că avem o dată limită de depunere a ofertelor în maximum o lună. Să spunem că mergem cursiv, nu se depun contestații, să spunem că în trei luni maximum am avea un câștigător desemnat și că încă într-o lună, până își aduce actele, să avem și contractul semnat. După care restul de executat, pentru că a ajuns aproape de 60% la reziliere, să spunem că ar mai avea opt luni, maximum un an până finalizează lucrările. Deci, anul viitor, în iulie-august, să punem și posibilele întârzieri”, a conchis Șerbănescu.

About Post Author