Centrul de legume-fructe de la Tomnatic va costa 5 milioane de euro

legume

Viitorul centru de colectare legume-fructe al CJ Timiș va costa în jur de 5 milioane de euro. Construcția va începe anul viitor, dar până atunci trebuie lansată licitația pentru proiectare și execuție.

CJ Timiș a scos la licitaţie, în primăvară, studiul de fezabilitate pentru Centrul de colectare a legumelor şi fructelor de la Tomnatic. Conform temei de proiectare, acesta va fi amplasat pe un teren de 11.509 mp. Locul în care va fi construit a fost ales în urma unui studiu realizat, la cererea CJ, de către Universitatea de Științe Agricole. Discuțiile despre acest centru se poartă deja de câțiva ani și au dus la contre aprinse în plenul CJ.

„SF-ul are câteva planșe și ne dă o valoarea de realizare a proiectului de aproape 5 milioane de euro. CJ Timiș face întreaga investiție: construcția halei, achiziția liniilor de sortare și procesare, aparatura frigo și transportul. Centrul va fi administrat de o societate comercială care urmează să fie înființată și va avea ca acționar unic consiliul județean”, spune Călin Dobra, șeful CJ.

Practic, societatea va cumpăra legumele și fructele de la producători, urmând să încheie ulterior contracte cu magazinele unde acestea vor fi vândute. „Vrem să mergem cu prețurile corecte pentru producători. Societatea comercială va avea un patrimoniu financiar inițial și va trebui ca, printr-un management performant, să -și asigure un mic profit”, mai afirmă Dobra.

Centrul de legume și fructe este un proiect pilot și vine în sprijinul producătorilor agricoli din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic, inclusiv al celor din comunele învecinate, Lenauheim, Comloșu Mare, Teremia Mare, Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare, Periam, Pesac, Variaș. În funcție de rezultate, el ar putea fi replicat și alte zone din Timiș. Teoretic, construcția ar trebui să înceapă anul viitor. Până atunci, urmează să fie scoase licitație, la pachet, proiectarea și execuția.

About Post Author