Lucrările la noua celulă de depozitare a deșeurilor de la Ghizela s-au încheiat, după opt luni și o investiție de aproximativ 46 de milioane de lei. Până când gunoiul din Timiș va putea fi depozitat din nou în județ mai sunt însă câteva etape de parcurs. Iar reducerea tarifelor de salubrizare, anunțată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, nu are deocamdată un termen.
Celula 3 a deponeului de la Ghizela, cu o suprafață de aproximativ șapte hectare, a fost construită în opt luni, după ce ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în februarie 2026. Potrivit președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, investiția a respectat termenul contractual.
„S-au finalizat lucrările în opt luni, în termenul contractual, cu investiții de aproximativ 46 de milioane de lei. (…) Suntem în etapa de recepționare a acestor lucrări, mai durează câteva zile, poate două săptămâni, până vom recepționa efectiv lucrările finale la această celulă”, a declarat, vineri, Simonis.
Recepția nu înseamnă însă și deschiderea imediată a depozitului. Urmează procedura de autorizare din punctul de vedere al protecției mediului, iar președintele CJ Timiș nu a avansat un termen pentru finalizarea acesteia.
Gunoiul din Timiș continuă să fie transportat în alte județe
Situația de la Ghizela a devenit critică în 2025, când Garda de Mediu a dispus închiderea celulei 2, după depășirea capacității autorizate de depozitare. În lipsa unei alternative în județ, deșeurile au început să fie transportate la depozite din Arad, Mehedinți și Hunedoara, cu costuri suplimentare.
Simonis susține că problema ar fi putut fi evitată dacă lucrările la celula 3 ar fi început mai devreme. „Aveam două variante. Să rămânem cu deșeurile în stradă sau să găsim depozite alternative, Arad, Mehedinți, Hunedoara, pentru a transfera aceste deșeuri”, a explicat președintele CJ Timiș.
Transportul la distanțe mai mari s-a reflectat și în tarifele de salubrizare. „Odată cu intrarea în operare a celulei numărul 3, cel puțin costurile de transport până la Mehedinți sau la Bârcea, în Hunedoara, nu vor mai exista în tarif”, a afirmat Simonis. Deocamdată, nu există însă un calcul public al reducerii și nici o dată de la care locuitorii județului ar urma să plătească mai puțin.
CJ Timiș vrea să recupereze de la fostul operator costurile suplimentare
Consiliul Județean Timiș are mai multe litigii cu fostul operator al deponeului, pe care îl consideră responsabil pentru situația care a dus la închiderea celulei 2.
Alfred Simonis spune că instituția intenționează să recupereze cheltuielile suplimentare generate de transportul deșeurilor în alte județe. Valoarea acestora va putea fi stabilită după ce noua celulă va deveni operațională. „După ce vom calcula această sumă, care e de ordinul a 10, 20, 30 de milioane de lei, nu știu, vom încerca recuperarea acestor sume de la fostul operator, pe care noi îl considerăm responsabil”, a conchis președintele CJ Timiș.
Deschiderea celulei 3 este doar prima etapă a unui plan mai amplu de reorganizare a sistemului de gestionare a deșeurilor din Timiș. Consiliul Județean are în vedere investiții într-un tunel de uscare, o nouă stație de sortare și tehnologii de tratare care să reducă semnificativ cantitatea de deșeuri ce ajunge să fie îngropată.


