PNL Timiș îi răspunde lui Simonis: Fiecare să se preocupe de propria ogradă

Publicat:

PNL Timiș respinge afirmațiile lui Alfred Simonis privind presupusele presiuni exercitate de Gheorghe Falcă asupra liberalilor timișeni. În plus, nu e nevoie de oferte de susținere pentru Primăria Timișoara: liberalii își vor decide singuri candidatul, dacă vor fi organizate alegeri pentru funcția de primar.

Reacția vine după ce Alfred Simonis a vorbit despre o posibilă intervenție a europarlamentarului Gheorghe Falcă, lider liberal din Arad. Președintele PSD Timiș susține că Falcă ar trage sforile în direcția apropierii de USR, spunând că social-democrații ar putea susține un candidat PNL la Primăria Timișoara, în cazul organizării unor alegeri.

- Publicitate -

Liberalii resping atât ideea unor presiuni din partea colegilor din Arad, cât și perspectiva ca alte partide să le stabilească strategia politică. „Nu comentăm scenarii de tipul asediu sau desant. În PNL Timiș deciziile se iau la Timiș, în forurile statutare ale filialei și în deplină concordanță cu prioritățile PNL la nivel național stabilite de președintele Ilie Bolojan”, a transmis Raul Olajos, purtătorul de cuvânt al liberalilor.

PNL Timiș îi transmite lui Simonis și că nu intenționează să intre în discuțiile despre eventuale alianțe sau candidaturi în termenii propuși de acesta. „Avem propria noastră agendă. Este agenda Timișului și a timișorenilor. Nu ne-o stabilește nimeni din alt partid și nici nu intrăm în jocul în care un lider al altui partid ne face agenda”, precizează aceeași sursă.

„PNL Timiș își va desemna singur candidatul”

În privința ofertei lui Simonis de a susține un candidat liberal la Primăria Timișoara, răspunsul PNL este că decizia privind o eventuală candidatură aparține exclusiv filialei.

„În ceea ce privește ofertele de susținere pentru Primăria Timișoara, mulțumim pentru preocupare, dar ar fi mai util ca fiecare partid să se preocupe de propria ogradă”, a mai spus Olajos. Potrivit acestuia, desemnarea candidatului se va face numai dacă vor fi organizate alegeri și va avea la bază o analiză internă și sondaje: „PNL Timiș își va desemna singur candidatul pentru Primăria Timișoara, când și dacă va fi cazul, în urma unei analize interne și a sondajelor, nu în urma ofertelor de sprijin venite din partea oricărui partid”.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img