Veste bună de început de an. Festivalul Ceau, Cinema! îi așteaptă, la jumătatea lui iulie, pe toți cei care iubesc filmele europene. A fost stabilită data la care începe ediția cu numărul nouă.
„Cinemaul european rămâne pe poziții. Într-o nouă lume, cu multe provocări neaşteptate, un lucru rămâne cum îl știai: miezul de vară este rezervat filmelor de autor curajoase și zemoase. Fă-ți și tu loc în calendar, fix peste cinci luni, pentru Ceau, Cinema!, ediţia a noua, una atentă la pericolele din jur, vechi și noi”, spun organizatorii.
Vara trecută, tot la mijloc de iulie, au fost filme românești, comedii franceze, dar și scurtmetraje de animație pentru copii, ateliere și documentare.


