Unul dintre amendamentele aduse bugetului Timișoarei este legat e banii pentru reparația Ceasului Floral. „Parcul Civic este acum în lucru, iar ceasul floral, dacă ne uităm mai atent, face parte integrală din Parcul Civic. Amendamentul sună în felul următor: se includ credite bugetare aferente anului 2021 pentru obiectivul «Reabilitare ceas floral» (…) cu valoarea de 720.000 lei, la Capitolul 7-02, Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement, și se diminuează cu aceeași sumă valoarea prevăzută la Capitolul 70-02, 03, 01, Exercitare drepturi de preemțiune. Cred că ceasul floral va arăta foarte, foarte bine în momentul în care va fi terminat, mai ales în întâmpinarea anului 2023, când vom fi capitală culturală europeană”, a spus, în plen, Simion Moșiu (PNL). Liberalul insistă de ani buni cu această investiție, dar fără succes.
„M-am luptat pentru a găsi finanțare pentru Parcul Civic. Primim patru milioane de lei din bugetul național și cu atât mai bine investim și ce trebuie în Ceasul Floral, fără proiect de reparații. Știu că a existat un proiect pentru Colterm, să facă reparații acolo. Cred că e bine să facem calitate, să facem acolo o investiție și cred că ne permitem, dacă renunțăm în acest an la Timfloralis, atunci facem mai bine o investiție într-un simbol al Timișoarei care o să ne rămână mulți ani înainte”, a afirmat, la rândul lui, primarul Dominic Fritz.
„Ceasul Floral are multe defecte”
În 2019, Primăria Timișoara a plătit o expertiză, pentru a vedea în ce stadiu se află Ceasul Floral. Acesta e nefuncțional de multă vreme. În partea din spate au „locuit”, de-a lungul timpului, oameni ai străzii, iar aspectul construcției este unul dezolant. În vara anului trecut, consilierii locali au fost de acord cu reabilitarea Ceasului Floral. În baza expertizei s-a estimat că lucrarea costă 720.748 lei, fără TVA.
„Ceasul Floral are multe defecte generate de deplasarea fundațiilor, ca urmare a fundării în umpluturi sub limita de îngheț, la cca 0,60 m față de cota terenulului natural, deplasări care au produs degradări mari la pereții interiori și în anumite zone de alipire a zidului de sprijin din spatele ceasului (…) Se vor reabilita elementele atât interioare, cât și exterioare, cu tencuieli decorative. Se vor replanta flori și se vor realiza aranjamente florale în jardinierele existente care vor fi reparate și finisate. Se va demola structura jardinierelor laterale, după ce se va evacua pământul din spatele acestor ziduri, și se vor reface jardinierele din beton armat, cu scurgeri pentru evacuarea apei de ploaie în afara ariei de influență a fundațiilor (…) Se renunță la copertina metalică din partea de acces și la împrejmuirea ceasului cu un gard transparent, propuse inițial”, scrie în referatul proiectului aprobat de CL.
Povești nemuritoare
Ceasul Floral se află în zona de protecție a sitului urban „Cetatea Timișoara”, la limita cu zona verde. El a fost construit prin anii 70, pe locul fostei cazarme Transilvania.
În mandatele lui Nicolae Robu s-a vorbit mult despre reabilitarea lui. De făcut nu s-a făcut nimic practic. Ceasul a fost mutat de la Horticultura la Primăria Timișoara în 2017, iar de atunci au tot curs promisiunile. Același Simion Moșiu propunea, la un moment dat, ca fiecare oră să fie „dată” de un alt fel de floare, în funcție de momentul în care aceasta se deschide / închide.
Certificat de urbanism eliberat în scopul „Reabilitării Ceas Floral” există încă din decembrie 2019. În mai 2020, Robu declara că „sunt derulate procedurile pentru autorizaţia de construire, apoi se va întocmi caietul de sarcini şi se va da drumul la procedura de achiziţie publică pentru realizare”. Suntem în aprilie 2021 și nimic din toate astea nu s-a concretizat.


