Cătălin Iapă: Speram să pot fi viceprimar. Acum va avea mai mult timp pentru doctorat

cătălin iapă

Cătălin Iapă

Părăsește Ministerul Dezvoltării și nu știe unde va merge. Se va concentra însă pe doctorat și are regretul că n-a ajuns viceprimar. Cătălin Iapă, numit exact în urmă cu un an secretar de stat, este pe picior de plecare din guvern.

În 15 ianuarie 2019, Cătălin Iapă, la acea vreme consilier personal al fostului primar Nicolae Robu, era numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Un pas uriaș pentru cel supranumit de gurile rele „purtător de selfie stick”. Iapă e încă în minister, dar își golește, încet-încet, sertarele, după ce PNL Timiș n-a putut păstra postul de la Dezvoltare.

Acum, își face bilanțul și spune că, de la un începător într-ale administrației la nivel central, a ajuns să i se delege, și nu o dată, atribuțiile ministrului. „Pe parcursul anului am avut 14 ordine de ministru prin care mi-au fost delegate atribuții. Din iulie până în decembrie am și participat la mai multe ședințe de guvern în locul domnului ministru (…) Au fost două campanii electorale pe parcursul anului și domnul ministru a fost candidat. Atunci a avut încredere să-mi delege atribuțiile”, afirmă acesta.

„Am avut și un moment de cumpănă”

Potrivit (încă) secretarului de stat, Timișul a fost unul dintre județele în care s-au făcut importante alocări bugetare. „Am adus în județ, de la Ministerul Dezvoltării, peste 50 de milioane de lei în luna septembrie și tot cam aceeași sumă și în lunile noiembrie și decembrie, bani pentru UAT-urile din județ, pentru diverse necesități, în primul rând pentru cheltuieli de funcționare până la finalul anului (…) Am fost implicat foarte activ, la nivel tehnic am avut o contribuție definitorie în ceea ce privește alocare unei sume pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană. S-a alocat de guvern suma de 105 milioane de lei, din care 10 milioane au fost credite bugetare pentru 2020 și 95 de milioane de lei credite de angajament, bani care se pot cheltui în anii următori”, susține Cătălin Iapă.

În luna septembrie, el s-a aflat pe poziția a doua a listei pentru Consiliul Local Timișoara, propusă de PNL Timiș. A renunțat însă la postul de consilier și admite acum că avea mari așteptări de la alegerile locale. „Am avut și un moment de cumpănă, de luat o decizie, am fost ales membru în CLT. Am decis să candidez cu speranța că tot PNL va rămâne la Primăria Timișoara cu funcția de primar. Speram să am încrederea domnului primar și să pot ocupa una din cele două funcții de viceprimar. Lucrurile n-au fost să fie așa”, spune acum liberalul, cam cu jumătate de gură.

Doctorat, dacă nu altceva

În câteva zile, Cătălin Iapă va părăsi Ministerul Dezvoltării. PNL Timiș are, în guvern, posturile de secretar general adjunct al SGG, respectiv secretar de stat în Ministerul de Finanțe. Ce va face mai departe? Ar rămâne la București, dar e conștient că șansele sunt destul de mici. A discutat o eventuală rămânere, într-un alt post, dar încă nu are o confirmare.

„Mie mi-ar plăcea foarte mult să rămân în continuare la București într-o poziție din care pot ajuta Timișoara și județul Timiș. Aș vrea să termin un doctorat pe care l-am început mai demult. Aș vrea să mă axez pe lucrul ăsta”, conchide liberalul.