Cătălin Iapă nu mai este consilier al primarului Timișoarei! El a fost numit de premierul Ludovic Orban secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri, 15 ianuarie.
Timișul are, în sfârșit, un secretar de stat de la PNL. Este vorba despre Cătălin Augustin Iapă, până acum consilier personal al primarului Timișoarei. Iapă va împlini 32 de ani în luna martie și, potrivit CV-ului său, din octombrie 2013 este „student doctorand – Domeniul Calculatoare și Tehnologia Informației”. El a fost numit în vara lui 2016 consilier personal al lui Nicolae Robu.

La finele anului trecut au apărut zvonuri potrivit cărora Iapă ar fi urmat să fie numit director al aeroportului. Robu a negat atunci o astfel de variantă, dar i-a prevestit consilierului său un viitor… luminos. „Cătălin Iapă evident că este un tânăr foarte capabil, altfel n-ar fi lângă mine. A dovedit-o, a făcut o școală foarte bună, este absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare, a fost liderul studenților, a fost de asemenea și lider în Senat, reprezentantul studenților în Biroul Senatului. Nu ajungea acolo dacă nu avea valoare recunoscută. Are și experiență, la Fundația pentru Tineret, a lucrat mult pe proiecte, știe ce înseamnă lucrul pe proiecte. El are calități pentru o mulțime de funcții, desigur”, spunea atunci edilul.



[…] 2020, Cătălin Iapă, la acea vreme consilier personal al fostului primar Nicolae Robu, era numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Un pas uriaș pentru cel supranumit de gurile rele „purtător de selfie stick”. Iapă e încă […]