Carantină direct, pentru cei care vin din Marea Britanie, Franța, Olanda sau Germania / FOTO

Publicat:

E haos și mizerie la Vama Nădlac, unde sute de mașini stau la coadă pentru a intra în România. Oamenii se plimbă ca pe bulevard, iar gunoaiele sunt la ele acasă. Autoritățile se pregătesc de un nou „val”, o dată cu apropierea Paștelui. De la noapte cei care se întorc din țări printre Marea Britanie, Franța, Olanda sau Germania intră direct în carantină, timp de 14 zile.

În luna martie, în România au intrat aproape 300.000 de persoane, din care peste 250.000 de români. Cei mai mulți, în jur de 50.000, au venit din Italia. Se așteaptă ca numărul celor care se întorc să crească, pentru că se apropie Paștele. Toți cei care intră în țară sunt verificați și triați la frontieră. Ei urmează apoi procedura, după caz: carantină sau izolare.

- Publicitate -

15 țări în zona roșie, de carantină directă

Din 3 aprilie, ora 0, însă, se schimbă regulile. A fost actualizată lista cu zone roșii și galbene. Până acum erau considerate zone roșii doar Italia, Franța, Germania, Spania și Iran. Cei care veneau din aceste țări intrau în carantină timp de 14 zile. Cei sosiți din celelalte țări erau obligați să stea în izolare 14 zile. De la noapte însă, pe lista roșie sunt Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Iran, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania SUA și Turcia. Toți cei care vin în România din 3 aprilie, după ora 0, vor intra în carantină instituționalizată pentru următoarele 14 zile.

Joi seară, în Vama Nădlac II, timpul de așteptare pe sensul de intrare era, conform aplicației online a Poliției de Frontieră, de 120 minute. Imaginile surprinse de un șofer arată un peisaj dezolant, cu zeci de mașini la coadă, oameni care se plimbă, foarte puțini protejați cu măști, și extrem de multe gunoaie. Autoturismele au, în majoritate, numere străine. Probabil o parte dintre ocupanții lor vor intra în țară în noile condiții și vor fi duși direct în carantină.

- Publicitate -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img