Bursa Locurilor de Muncă, organizată de AJOFM, la început de mai
foto: Arhivă
Dacă sunteți în căutarea unui loc de muncă, veți avea la dispoziție o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă – AJOFM Timiş organizează o nouă ediție a evenimentului, în 12 mai, la Casa Tineretului.
Bursa se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc să se angajeze sau să-și schimbe slujba. Evenimentul este o oportunitate de a cunoaşte mai bine piaţa muncii şi are ca scop creşterea ocupării în judeţul Timiş, prin facilitarea interacţiunii directe între angajatori şi solicitanţii de joburi.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, aflate în evidenţa agenţiei, sau cele care se înregistrează la agenţie până la data organizării bursei pot beneficia gratuit de servicii de informare şi consiliere profesională, incluzând şi îndrumare şi sprijin în realizarea CV-ului şi a unei scrisori de intenţie.
Pentru o promovare cât mai eficientă a locurilor de muncă de care dispun, angajatorii sunt rugaţi să transmită la AJOFM Timiş oferta de locuri de muncă vacante prin e-mail, până în 8 mai.
