Botox cu preț penal: intervenții estetice ilegale, două persoane reținute

Publicat:

O femeie din Arad și iubitul ei din Dumbrăvița au fost reținuți după ce au făcut, timp de mai multe luni, intervenții estetice fără a avea drept de liberă practică în acest domeniu. Polițiștii și procurorii au ridicat documente, bani și dispozitive în urma mai multor percheziții.

Polițiștii din Timișoara, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au reținut o stomatoloagă din Arad și pe concubinul ei, dentist în Dumbrăvița. Anchetatorii susțin că cei doi ar fi efectuat, în perioada 2024–2025, proceduri estetice fără să aibă pregătire sau autorizație în acest sens.

- Publicitate -

„Suspecta, beneficiind de ajutorul concubinului său, și-a atribuit fără drept calitatea de medic estetician și a efectuat intervenții estetice minim invazive (lipoliză, reconturarea mandibulei, mărirea pomeților, buzelor și alte proceduri) în clinici din Arad și Dumbrăvița”, au transmis procurorii.

Perchezițiile au vizat două clinici și locuința celor doi. Au fost ridicate înscrisuri medicale, 20.800 de lei și 700 de euro, trei telefoane mobile și un laptop. La domiciliul celor. Doi au fost găsite și substanțe suspecte, posibil droguri. Acestea au fost preluate de BCCO Timișoara pentru continuarea investigațiilor.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Arestul Poliției Arad. Cercetările continuă pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înșelăciune și deținere de substanțe interzise.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img