7 iulie 2020

Bookfest Timișoara, ediția a noua: peste 40.000 de volume, zeci de lansări. CONCURS: Avem de dat 3 vouchere

bookfest

Unii dintre cei mai importanți autori români ai momentului vin la Bookfest Timișoara între 12 și 15 martie. Dar nu e tot: editurile vor avea reduceri cuprinse între 10 și 50%, o ofertă variată și prețuri pentru toate buzunarele. Avem și concurs, iar trei dintre voi vor primi câte un voucher de 100 lei.

Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu, Cristian Presură, Tatiana Niculescu, Vlad Zografi, Mircea Mihăieș, Radu Pavel Gheo, Wilhelm Tauwinkl, Petru Gherghel, Claudiu T. Arieșan, Marcel Tolcea, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Cristian Pătrăşconiu, Robert Șerban și mulți alții. Adică la Timișoara începe, în 12 martie, la Centrul Regional de Afaceri, cea de-a noua ediție a Salonului de Carte Bookfest.

Oferta include peste 40.000 de volume, majoritatea la reducere față de prețul din librării, cărți pentru copii, auxiliare educaționale, dar și o variată gamă de titluri pentru toate interesele și toate buzunarele. În cele patru zile de Bookfest, vor fi prezenți peste 40 de expozanți, printre care cele mai importante edituri din România — Art, Brumar, Cartea Românească Educațional, Corint, Curtea Veche Publishing, Datagroup, Didactica Publishing House, Fischer International, Herald, Humanitas, Humanitas Fiction, Linghea, Litera, Nemira, Niculescu, Nomina, Paralela 45, Polirom, RAO, Sens, Trei, Editura Universității de Vest din Timișoara — distribuitori de carte precum Astro, Okian și librăria „La Două Bufnițe” din Timișoara, distribuitori de muzică (Byton), dar și distribuitori de jocuri interactive pentru copii precum Happy Color și Ludicus Games.

Peste 30 de lansări și evenimente

Programul evenimentelor va cuprinde peste 30 de lansări de carte și sesiuni de autografe. În prima seară, de la ora 18.30, va avea loc un concert extraordinar cu Ducu Bertzi. Programul complet al evenimentelor va putea fi consultat în curând aici. Bookfest Timișoara va putea fi vizitat între orele 10 și 20, iar intrarea este liberă. Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociaţia Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România. Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

Avem concurs!

Trei dintre cititorii noștri vor putea câștiga câte un voucher în valoare de 100 de lei. Câștigătorii vor ridica voucherele de la Bookfest, de la standul organizatorului, în baza cărții de identitate. Ele vor putea fi folosite la oricare stand, dar nu vor putea fi împărțite la standurile mai multor edituri. Dacă valoarea cumpărăturilor de la standul ales depășește 100 de lei, posesorul va trebui să plătească diferența. Pentru a putea participa, nu trebuie decât să ne trimiteți un e-mail în care să ne spuneți numele a trei invitați speciali ai Bookfest din acest an. Nu uitați să vă precizați numele complet și să lăsați un număr de telefon. Vom anunța câștigătorii în 10 martie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: