Salonul de Carte Bookfest Timișoara așteaptă, din nou, vizitatori, peste două săptămâni. Iubitorii de lectură vor avea ocazia să participe la discuții cu unii dintre cei mai importanți oameni din lumea literară românească. Vor fi peste 40 de expozanți.
Salonul de Carte Bookfest Timișoara va avea loc în perioada 21 – 24 martie, la Centrul de Afaceri CRAFT.
Vor fi prezenți circa 40 de expozanți, printre care Editura Academiei Române, Grupul editorial Art, ALL, Brumar, Cartex, Corint, Curtea Veche Publishing, Didactica Publishing House, Editura Univresității de Vest, Herald, Humanitas, Junimea, Lebăda Neagră, Mega, Nemira, Niculescu. Nomina, Polirom, Rao, Ratio et Revelatio, Sens, Trei.
Invitații acestei ediții sunt Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Andreea Răsuceanu, Mihaela Noroc, Moni Stănilă. Liviu Stănescu, Dan Sociu, Bogdan Crețu, Andrei Mocuța, dar și autorii timișoreni Adriana Babeți, Mirca Mihăieș, Viorel Marineasa, Robert Șerban sau Radu Pavel Gheo.
Intrarea va fi liberă, iar programul de vizitare al Bookfest va fi zilnic, între orele 10 și 20. Programul complet al evenimentelor va putea fi consultat în curând AICI.
Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România. Co-organizator este Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.


