400 de copii cu boli respiratorii, consultați în două luni la Timișoara
foto: Arhivă
Bolile respiratorii rămân cele mai frecvente probleme medicale în rândul copiilor în această perioadă. În primele două luni ale anului, în Compartimentul de Pneumologie Pediatrică Bega din Timișoara au fost înregistrate aproape 400 de consulturi pentru afecțiuni respiratorii la pacienți pediatrici.
Cele mai multe cazuri sunt legate de infecții pulmonare, în special pneumonie și bronșiolită.
„Pneumonia rămâne una dintre cele mai des întâlnite și diagnosticate afecțiuni în rândul copiilor care ajung la consultul de specialitate sau chiar internați în compartimentul nostru de pneumologie pediatrică. Vorbim despre o infecție a plămânilor care, nedepistată și netratată la timp, poate avea o evoluție severă. Totodată, acutizarea crizelor de astm la copiii mici expuși virozelor ridică probleme deosebite în această perioadă. La acestea se adaugă bronșiolita cu virus sincitial respirator. Din păcate, infecțiile de tract respirator inferior, inclusiv pneumoniile, continuă să reprezinte o cauză majoră de mortalitate în rândul copiilor”, explică prof. dr. Ioana Ciucă, medic primar pneumolog pediatru și coordonator al Compartimentului de Pneumologie Pediatrică Bega.
Ce simptome pot indica pneumonia
Manifestările pot fi diferite, în funcție de tipul infecției. Printre cele mai frecvente simptome se numără febra persistentă, respirația dificilă sau accelerată, tusea intensă, starea generală alterată, oboseala și lipsa poftei de mâncare.
Infecțiile respiratorii pot avea cauze virale sau bacteriene, iar stabilirea tipului de infecție este esențială pentru alegerea tratamentului corect.
„Le recomandăm părinților să acorde atenție simptomelor respiratorii care persistă mai mult de câteva zile. Mă refer la episoade repetate de tuse sau dificultăți de respirație apărute la copii, deoarece acestea pot ascunde afecțiuni pulmonare care necesită investigații suplimentare. Cea mai simplă metodă de protecție este prevenția. Iar aceasta se face prin vaccinarea antigripală și antipneumococică, dar și prin tratarea corectă a infecțiilor respiratorii și prezentarea la medic la primele simptome respiratorii”, mai spune dr. Ciucă.
În cadrul Compartimentului de Pneumologie Pediatrică Bega sunt oferite consultații pentru diagnosticarea și monitorizarea bolilor respiratorii la copii, de la infecții acute și astm până la afecțiuni respiratorii cronice. Medicii pot realiza evaluări și recomandări terapeutice pentru copiii cu diverse probleme pulmonare.
