Începe, în sfârșit, construcția primului bazin de înot într-unul din orașele din Timiș. Investiția este anunțată încă de pe vremea când CJ era condus de Călin Dobra. Acum pornește șantierul propriu-zis.
Consiliul Județean Timiș construiește mult-lăudatul bazin de înot de la Jimbolia. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat încă din martie 2021, cu asocierea JDA Consult – Vast Inkomen – Civ Grup. Acum a fost semnat, după finalizarea proiectului, ordinul de începere efectivă a lucrărilor. Constructorul are la dispoziție, conform contractului, 11 luni, pentru finalizarea investiției.
Valoarea contractului, cu tot cu proiectare și execuție, se ridică la aproape 11 milioane de lei, cu TVA. Cea mai mare parte a banilor vine de la bugetul de stat, CJ plătind, de fapt, doar TVA-ul.
„Bazinul de la Jimbolia este un proiect pilot, pe care vrem să-l multiplicăm și în alte zone ale județului. Asemenea facilități sunt acum extrem de restrânse în afara marilor orașe, ceea ce implică navetă sau chiar renunțarea la practicarea unor sporturi. Vrem să oferim tuturor un nivel de trai ridicat, condiții moderne, indiferent de unde locuiesc”, spune președintele CJ, Alin Nica.
Complexul în care va fi construit bazinul de înot de la Jimbolia va avea o suprafață utilă de 1.482 mp. Vor fi construite vestiare, dușuri, grupuri sanitare, cameră de filtrare, pompare și clorinare și spații administrative. Capacitatea bazinului va fi de 65 de persoane. El va fi utilizat atât în scop didactic, cât și de către cei care vor să înoate de plăcere.


