Basme africane și românești, pentru copiii din Timișoara. Un alt fel de lecții despre lume

Basme

Aproximativ 250 de copii din patru școli din Timișoara vor asculta basme românești și africane și vor încerca să găsească legăturile între acestea. E un alt fel de a le explica celor mici ce ne apropie și ce ne desparte de oamenii din alte părți ale lumii.

Asociația Culturală INTERAKT ARTS, în parteneriat cu Asociația BIS din Sibiu și Asociația Diogene din Timișoara, dă startul ediției a II-a a proiectului „Unitate în diversitate – Basme românești și africane”.

„Copii cu vârste între 6 și 9 ani d la Școala Gimnazială nr. 27, Școala Gimnazială nr. 13, Școala Gimnazială nr. 19 și Colegiul Bănățean vor lua parte la un dialog intercultural, bazat pe identificarea similitudinilor între patrimoniul cultural imaterial al basmelor românești și al celor africane. Proiectul urmărește crearea în Timișoara a unui mediu cultural interactiv, deschis, accesibil, pentru diverse categorii de vârstă sau sociale, și conștientizarea importanței educației nonformale, culturale, pentru dezvoltarea potențialului individual și colectiv”, transmit organizatorii.

În 3 și 4 iunie, copiii vor asista la un spectacol de teatru în regia lui Bogdan Sărătean, produs de Asociația BIS, având la bază un basm african. Din distribuție fac parte Andrada Grosu și Shama Leah, actriță de origine ugandeză.

Copiii. încurajați să-și scrie propriile povești

Cele opt reprezentații vor fi urmate de ateliere cu actrițele. Copiii vor descoperi lucruri noi despre fauna, flora și obiceiurile locuitorilor Africii și vor discuta despre motivele de largă circulație din basme din zone geografice diferite. De asemenea, vor fi încurajați să-și imagineze propriile povești sau desene, pornind de la experiența pe care au trăit-o ca spectatori.

Într-o etapă ulterioară a proiectului, creațiile copiilor vor fi colectate, iar pe baza lor, în luna iulie, echipa artistică va scrie un nou basm, cu acțiune plasată în Timișoara. Basmul va fi înregistrat audio într-un studio, iar la începutul anului școlar următor elevii îl vor asculta fie în lectura profesorilor lor, fie prin înregistrarea audio, oferită dascălilor în format digital.

***

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

About Post Author