Dacă mai exista vreun dubiu, s-a risipit: Raul Ambruș, ales pe listele PNL, este al 14-lea membru al grupului USR din CL Timișoara. Cu ajutorul lui au fost votate taxele și impozitele locale, cu tot cu măririle propuse de șefii PMT. Amendamentul lui Ambruș. a și trecut în unanimitate.
Încurcate sunt căile politicii locale. Marți a intrat în plenul CL proiecul privind nivelul taxelor și impozitelor pentru 2022. Principala modificare este triplarea impozitelor pe care trebuie să le plătească persoanele fizice, deținătoare de clădiri industriale. Practic, se ajunge la același nivel, fără diferență, între persoane fizice și juridice. A crescut cu 20% și impozitul pe locuințe.
„Vrem să modificăm nivelul de impozitul pe clădire, să ajungem la nivelul Brașovului, Clujului, Bucureștiului, să fim sub nivelul de la Arad, Constanța. Pentru un apartament cred că sunt costuri de 1 leu sau 2 lei lunar și sunt chiar suportabile. Asta e prima propunere care va aduce un plus în buget de circa 5 milioane de lei (…) Există de mulți ani o diferență între firme și persoane fizice pentru clădirile nerezidențiale, deși destinația clădirii este aceeași. Vorbim despre 3.500 de timișoreni care sunt proprietari de clădiri nerezidențiale. Propunerea este să echilibrăm sau să modificăm impozitul pentru toate clădirile nerezidențiale, să fie aceeași cotă de impozitare, indiferent cine este proprietarul. Vorbim de mai puțin de 1% din populație (…), 15 milioane de lei”, a explicat, în plen, primarul Dominic Fritz.
Ce amendamente s-au propus
Primul amendament a fost propus de Raul Ambruș și era anunțat dinainte. „O să am un amendament legat de articolul 2, care se referă la bonificația de 10% până la data de 31 martie a persoanelor fizice, pe care consider oportun să o acordăm și persoanelor juridice. Acest amendament vine și în urma unor discuții cu reprezentanții mediului de afaceri”, a spus Ambruș.
Paula Romoceanu (USR) a propus scutirea de la plata impozitelor auto pentru revoluționari, dar și o scutire, pe timp de cinci ani, pentru cei care au executat lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice. Roxana Iliescu (Pro România) a propus ca impozitul pe clădiri nerezidențiale pentru persoane fizice să nu fie modificat, iar o propunere similară, referitoare la impozitul pe locuințe, a venit de la Radu Țoancă (PSD). Viceprimarul Cosmin Tabără a propus, de asemenea, reducerea impozitului la persoanele juridice care dețin clădiri nerezidențiale.
„O să contestăm acest vot la prefectură”
Amendamentul lui Raul Ambruș a trecut în unanimitate, astfel că firmele vor avea și anul viitor 10% bonificație, dacă achită integral impozitul până la 31 martie. A trecut și propunerea Paulei Romoceanu. Restul de amendamente au căzut, cu „scorul” 14 împotrivă – 13 pentru. Practic, consilierii USR și Raul Ambruș au votat pe aceeași mână, iar consilierul intrat în legislativul local pe listele PNL a devenit o „anexă” a partidului primarului Dominic Fritz.
Ce a urmat însă pare desprins din comedii. S-a trecut la votul proiectului în întregime, dar, când s-a tras linie, s-a constatat că și-au exprimat opțiunea numai aproximativ 20 de consilieri. Pentru că numai vreo 12 dintre ei au votat pentru, s-a decis reluarea procedurii! Au fost invocat probleme tehnice, pe care însă „împricinații” nu le-au reclamat în timpul votului, cu o excepție: cea a Rodicăi Militaru, care a spus că nu s-a putut conecta la Internet. „Să se consemneze în procesul-verbal că până nu s-a anunțat rezultatul votului, nu a acuzat nimeni probleme de sistem”, a spus Adrian Lulciuc, de la PNL.
S-a votat, deci, și a doua oară, când au fost 14 voturi pentru, cu tot cu Raul Ambruș. Unul dintre cei care n-au votat a doua oară a fost Radu Țoancă, pe care l-a sunat, fără succes, președintele de ședință Răzvan Negrișanu. Tocmai pentru a nu se spune că i se dă dreptul de a-și exprima poziția.
Reacția lui Radu Țoancă a venit după anunțarea votului: „Efectiv vă bateți joc de acest CL, noi o să contestăm acest vot la prefectură. Nu ne putem juca, a apărut pe tot internetul 12 la 10, a fost fotografia momentului. Puteați să aveți bunul simț și să lăsați la suplimentare acest proiect. Și eu pot să zic acum că nu am avut semnal, reluăm a treia oară?”.



[…] Votul pentru proiectul privind taxele și impozitele a fost reluat, din motive tehnice. Doar un singur consilier însă – Rodica Militaru, de la USR – reclamase acest lucru înainte de închiderea procedurii de vot. […]