Atenție, se cântă! Concerte în curtea Spitalului Militar / FOTO

spitalul militar

Un pic de bucurie. Asta și-au propus să le aducă pacienților și personalului de la Spitalul Militar elevii de la Liceul de Artă „Ion Vidu”. Tinerii au susținut, în parcul din incinta unității sanitare, un prim concert.

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu”, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Liceul de Artă „Ion Vidu” au pus la cale un proiect inedit. Elevii care studiază muzică vor oferi, săptămânal, câte un concert pentru pacienții și personalul angajat al spitalului. Primul concert a avut loc miercuri, 18 mai, în Parcul Florina din Spitalul Militar.

Programul a fost următorul:

  • Sebastian Manning, cls. VI vioară, clasa prof. Cristina Dan – „Șase dansuri românești”, de Bela Bartok, la pian prof. Victor Pârâu
  • Norbert Cociuba, cls. VI corn, clasa prof. Ștefan Ovidiu Mureșan – „Summertime”, George Gershwin, la pian prof. Anca Lupu Asavei
  • Iris Goșa, cls. V pian, clasa prof. dr. Ingrid Nicolaescu – Studiu op 105 nr.8, Friedrich Burgmuller
  • Filip Șerban, cls. VII pian, clasa prof. dr. Mădălina Dorgo – „Claire de Lune”, Claude Debussy
  • Alexandru Șima și Raisa Nicolicin, cls.X pian, clasa – prof. dr. Mădălina Dorgo – „Chanson de Matin”, Edward Elgar

Această serie de concerte muzicale cu rol terapeutic va continua săptămânal.