Aproape 800 de tone de gunoaie, adunate de pe străzi în două săptămâni / FOTO

gunoaie

Rampele ilegale de gunoaie sunt în continuare la ordinea zilei la Timișoara. Se aruncă orice, la aproape fiecare colț de stradă. Doar în a doua jumătate a lunii ianuarie au fost colectate aproape 800 de tone de deșeuri.

„Primăria Timișoara continuă munca de întreținere a domeniului public și eliberează în mod constant orașul de deșeuri ilegal amplasate. Echipele de salubrizare ale primăriei colectează în continuare tone de deșeuri din rampe clandestine și deșeuri vegetale depozitate ilegal. Doar în ultimele două săptămâni ale lunii ianuarie, echipele RETIM au colectat 455 tone de deșeuri din rampe ilegale și 314 tone de deșeuri vegetale abandonate pe domeniul public”, a transmis luni PMT.

Oamenii aruncă la colț de stradă tot ce nu le mai trebuie prin gospodării, de la anvelope, la saltele, valize și diverse alte obiecte de mari dimensiuni. Acestea ar trebui duse la unul dintre cele patru centre de colectare ale Retim,unde se colectează gratuit deșeuri voluminoase, vegetale și din construcții, echipamente electrice și electrocasnice, dar și deșeuri din polistiren.

Cele patru puncte de colectare sunt următoarele:

Calea Torontalului, nr. 94 – luni – vineri, orele 9 – 19; sâmbătă, orele 8 – 16
Calea Moșniței, nr 2-4 – luni – vineri, orele 9 – 19; sâmbătă, orele 8 – 16
Str. Avram Imbroane, nr 70 – de luniluni – vineri, orele 9 – 19; sâmbătă, orele 8 – 16
Calea Chișodei – luni – vineri, orele 9 – 17; sâmbătă, orele 8 – 16

About Post Author