Apa pe care ne-o dorim. Cum văd copiii povestea apei, în desene

apa

Etapa locală a concursului internațional de creație artistică pentru copii și tineri „Apa pe care ne-o dorim” s-a încheiat. Au fost înscrise 72 de lucrări, aproape de trei ori mai multe decât anul trecut, realizate de copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani.

Competiția Apa pe care ne-o dorim / The Water We Want este organizată de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei, sub patronaj UNESCO, în care Aquatim este membru, prin Centrul educațional Aquapic de la fosta Uzină de Apă Industrială a Timișoarei. Tema ediției din acest an este apa dulce.

Au participat 150 de elevi, de la 18 unități de învățământ-școli, grădinițe și afterschool. Cei șase finaliști ai etapei locale și lucrările care s-au calificat pentru faza internațională de jurizare sunt:

  • Colectiv clasa 1, Liceul Teoretic Willam Shakespeare Timișoara: Water Fairy, Fairy of Life (Zâna apei, zâna vieții), categoria desen, 6-12 ani
  • Amarilis Moisa, 13 ani, Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara: Water Full of Life (Ape pline de viață), categoria desen 13-18 ani
  • Daria Duinea, 12 ani, Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara: A Beautiful Landscape on a Plastic Bottle’s Label (Peisaj frumos pe eticheta une sticle din plastic), categoria desen, 6-12 ani
  • Alexandra Maria Trancă, 17 ani, Liceul Tehnologic Petrache Poenaru, Bălcești județul Vâlcea: The Flow of Water (Cursul apei), categoria desen, 13-18 ani
  • Damaris Ianaș, 12 ani, Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara: A Lake as Clean as a Glass of Water (Un lac curat ca un pahar cu apă), categoria desen, 6-12 ani
  • Ingrid Vaștag, 8 ani, Liceul Teoretic Grigore Moisil Timișoara: The Water in Our Lives (Apa în viața noastră), categoria alte creații media, 6-12 ani

Lucrările pot fi vizionate pe pagina de social media Aquapic și vor fi publicate în expoziția digitală de pe site-ul dedicat concursului. Rezultatele finalei internaționale, în care se vor acorda șase premii a câte 300 de euro, cel târziu în luna iunie.