Anunț cu fiori de la Colterm: agentul termic se răcește, apa caldă ar putea fi oprită noaptea
foto: Arhivă
Colterm se spală pe mâini: e frig, gazul e scump, atât se poate. Asta, în contextul în care caloriferele nu sunt fierbinți, iar apa caldă nu se mai face fierbinte. Și s-ar putea și mai rău: ar putea fi de-a dreptul oprită pe durata nopții.
Colterm începe să pregătească, măcar comunicațional, terenul pentru un posibil dezastru. În ultimele zile, când temperaturile au scăzut bine sub 0 grade Celsius, caloriferele n-au mai fost fierbinți,, iar apa caldă a fost cel mult călâie. În plus, numărul avariilor pare să se fi înmulțit, deși primăria se laudă – prin vocea lui Ruben Lațcău – că a modernizat, în ultimul an, 15 km de conducte.
Compania de termoficare aflată în insolvență de două luni și jumătate spune că urmează vremuri și mai grele.
„Dat fiind contextul energetic actual, Colterm traversează, în prezent, o perioadă extrem de dificilă, din punct de vedere al desfășurării activității curente, aceea de furnizare a agentului termic pentru încălzire și apă caldă de consum la parametrii optimi (…) Vineri, 14 ianuarie, Primăria Municipiului Timișoara a virat în conturile companiei suma de 12,5 milioane de lei, necesară achiziționării de gaz și cărbune pentru producerea căldurii și a apei calde”, anunță Colterm.
„Blocaje financiare la inclusiv la nivel de municipalitate”
Potrivit unui comunicat semnat de Cristian Amza și Bogdan Alic, administrator special, respectiv administrator juridic, în noiembrie și decembrie, Colterm a plătit peste 90 de milioane de lei pentru gaz și cărbune.
De la 1 ianuarie, prețul căldurii s-a dublat, dar banii se vor vedea în conturile societății abia mai încolo. Iar primăria nu mai are bani!
„Noile tarife majorate pentru populație, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie, se încasează abia din luna martie, deoarece citirea contoarelor se face la începutul lunii februarie și facturile către populație se emit după data de 15 februarie. Actualul sistem de subvenționare nu poate să continue pe perioadă nedefinită, pentru că nevoile zilnice ale companiei de termoficare depășesc încasările municipalității. Lipsa unor pârghii legale care să permită accesarea unor ajutoare financiare pentru producerea agentului termic, pot conduce la apariția unor blocaje financiare la inclusiv la nivel de municipalitate”, spun Amza și Alic.
„Temperatura de producere a agentului termic scade cu câteva grade”
Frigul din ultimele zile a dus și la creșterea consumului de combustibil. Ce urmează? Și mai frig în locuințele racordate la sistemul centralizat.
„În perioada următoare, anticipăm apariția unor situații în care temperatura de producere a agentului termic să scadă cu câteva grade, pentru a limita factura la gaz. În cazuri punctuale, unii consumatori pot simți această scădere, mai ales în imobilele în care nu s-au efectuat lucrări de reparații ale instalațiilor interioare sau de reabilitare termică (…) Dorim să le mulțumim încă o dată abonaților noștri pentru înțelegere (…) însă, în contextul actual, luăm în calcul și posibilitatea restricționării apei calde pe timpul nopții”, mai spun șefii Colterm,
Soluția, potrivit celor doi, nu poate veni decât de la București. Guvernul a dat Colterm, în ultimele trei luni, aproape 54 de milioane de lei. Luni, CL Timișoara e chemat în plen de îndată pentru „aprobarea acoperirii diferenței reprezentând pierderile tehnologice induse aferente anului 2020, din prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice în sistem centralizat, către populație”.
