Amendamentul ANI care l-ar putea lăsa fără mandat pe Dominic Fritz. Primarul: „Ajungem în zona de republică bananieră”

Dominic Fritz poate rămâne fără mandat după decizia CCR. „Drumul meu continuă la CEDO”

foto: Arhivă

Un amendament adoptat de Comisia Juridică a Senatului la legea Agenției Naționale de Integritate prevede încetarea mandatului, în termen de 30 de zile, pentru persoanele față de care s-a constatat definitiv o stare de incompatibilitate sau conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a noii legi.

Dacă va fi adoptat în forma actuală, textul l-ar putea afecta direct pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Amendamentul a fost depus de senatorul PSD Ion Rujan și a fost adoptat în Comisia Juridică a Senatului cu voturile reprezentanților PSD și AUR, dar și PNL.

Textul prevede că „persoanele față de care s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a prezentei legi le încetează de drept funcția sau demnitatea publică ori mandatul la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Modificarea l-ar afecta direct pe Dominic Fritz, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut definitiv decizia Agenției Naționale de Integritate prin care primarul Timișoarei a fost găsit în conflict de interese.

În timpul dezbaterilor din Comisia Juridică, reprezentanții USR și PNL au susținut că amendamentul este neconstituțional și au avertizat că modificarea ar putea pune în pericol îndeplinirea jaloanelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, legea ANI fiind unul dintre acestea.

Fritz: „Amendamentul este neconstituțional și mă vizează direct”

Dominic Fritz susține că amendamentul îl vizează în mod direct. „Amendamentul introduce o nouă sancțiune pentru toate faptele de incompatibilitate și conflict de interese întâmplate anterior intrării în vigoare a legii. Această sancțiune nouă este încetarea mandatului în termen de 30 de zile. Este evident că acest amendament a fost introdus, vădit, pentru situația mea”, a declarat primarul Timișoarei.

Fritz afirmă că textul încalcă principiul neretroactivității legii și spune că este „complet absurd” ca, la șase ani de la faptele care i se impută, parlamentul să introducă o nouă sancțiune. „Constituția spune foarte clar că orice lege poate să producă efecte doar în viitor. Este vorba despre un abuz al majorității PSD-AUR în Parlamentul României. Ajungem aici deja în zona de republică bananieră. Este extrem de periculos”, a mai spus acesta.

Amendamentul face parte din proiectul de modificare a legii ANI, care urmează să parcurgă și celelalte etape ale procedurii parlamentare înainte de a putea intra în vigoare.

UPDATE: Modificarea la Legea ANI a fost repinsă, prin vot, de plenul SenatuluiA, cu 55 de voturi.

About Post Author