Ambruș vs. Nica, un nou episod. Faza pe suspendări: e voie sau nu?

Circul din PNL Timiș, via PNL Timișoara, continuă. Echipa Ambruș a anunțat că nu se mai pot face suspendări în partid. Replica echipei Nica a venit câteva ceasuri mai târziu: e adevărat, dar nu se aplică retroactiv. Așa că e ca la Radio Erevan și nici nu se știe cine sunt candidații la funcția de președinte la organizația municipală.

pnl Timiș

„Biroul Politic Local ales al PNL Timișoara informează opinia publică despre decizia nr. 4 din 8 iunie 2021 a Comisiei de organizare a alegerilor din PNL, care ne-a fost comunicată astăzi, 26 iulie, care prevede că «în perioada desfășurării alegerilor de la toate nivelurile, se interzic radierile, transferurile, excluderile și suspendările membrilor din baza de date, cu excepția prevederilor art. 22, pct. 2, lit. e-i»”, a anunțat, luni dimineață, echipa lui Raul Ambruș. Excepțiile despre care se face vorbire vizează retraderi, decese, condamnări penale sau colaborări cu Securitatea.

„Se întâmplă exact ceea ce noi am susținut de la bun început, că propunerile sau deciziile luate de președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, sunt nestatutare. Cred că toată lumea a înțeles că PNL Timișoara este o organizație cu personalitate, verticală, care nu se lasă târâtă în jocuri mărunte puse la cale de oameni mici, gata să sacrifice orice pentru interesele lor meschine”, spune Raul Ambruș, președinte ales al PNL Timișoara.

Câteva ceasuri mai târziu, echipa Nica a transmis o informare, potrivit căreia „completarea deciziei COCON nr.4 din 08 iunie 2021 transmisă astăzi de către Comisia de Organizare a Congresului PNL intră în vigoare pentru perioada viitoare și nu are efect retroactiv. La momentul votării suspendării celor 20 membri ai PNL Timișoara de către forurile statutare îndreptățite în acest sens, se afla în vigoare Decizia COCON nr.4 din 08 iunie 2021, drept urmare, decizia de suspendare este statutară și rămâne valabilă”.

Urmează alegeri. Cel puțin teoretic

Comisia de Organizare a Congresului PNL / COCON / a decis inițial că „în perioada desfășurării alegerilor de la toate nivelurile, se interzic radierile, transferurile sau excluderile membrilor din baza de date, cu excepția prevederilor art. 22, pct. 2, lit. e-i»”. Ulterior, comisia condusă de fostul premier Theodor Stolojan a completat textul, în urma sesizărilor „primite din filialele PNL”. Acesta a devenit „în perioada desfășurării alegerilor de la toate nivelurile, se interzic radierile, transferurile, excluderile și suspendările membrilor din baza de date, cu excepția prevederilor art. 22, pct. 2, lit. e-i»”.

De unde a dedus echipa Nica neaplicarea retroactivă a deciziei rămâne un mister. Cert este că, în 13 iulie, BPL interimar al PNL Timișoara, condus de Alin Nica, a decis, „cu majoritate de voturi, sancționarea prin suspendarea calității de membru al PNL pentru o perioadă de 6 luni pentru 18 membri”. Cei suspendați sunt: Adrian Aldea, Adrian-Răzvan Almăjan, Marius Bâlba, Flavius Bâlba, Cosmin Cocian, Adrian Colhon, Andrei Diaconu, Adrian Faur, Vlad Golumbu, Sorin Iacobici, Cătălin Iapă, Mădălin Gheorghe, Darius Mariș, Cristian Miclăuș, Mirel Pop, Vasile Rușeț, Alin Sîrbu și Andrei Săvulescu.

Consilierul local Raul Ambruș ar trebui suspendat de BPJ. Până una-alta, Ambruș și-a anunțat candidatura la alegerile pentru președintele PNL Timișoara, programate în 31 iulie. Sunt 8 sau 9 candidați, însă numele lor nu au fost anunțate oficial, deși perioada de depunere a candidaturilor s-a încheiat deja de două zile. Cei mai mulți ar fi doar „iepuri”, care să-l favorizeze pe Ambruș, însă nu se știe câte candidaturi vor fi și validate.

About Post Author