Alexandru Tomescu, în concert alături de Orchestra Facultății de Muzică a UVT

alexandru tomescu

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată la Timișoara printr-un concert extraordinar de muzică simfonică românească. Orchestra Facultăţii de Muzică şi Teatru a UVT vă așteaptă, alături de Alexandru Tomescu, la filarmonică.

Concertul este programat sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 19, și va transmis în direct pe TVR Timișoara și TVR 3. Acest program a fost prezentat în premieră în decembrie, la Roma, chiar de Ziua Națională.

„Concertul susținut de Orchestra Facultății de Muzică și Teatru e un prilej de a simți frumusețea culturii române, mereu diversă și îmbogățită de un spirit multietnic. Cei prezenți în sala de concerte a Filarmonicii Banatul vor avea în față una dintre cele mai tinere orchestre din țară, iar răsplata nu va întârzia să apară, pentru că energia și dăruirea acestor tineri sunt realmente impresionante”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Programul concertului este alcătuit din următoarele lucrări:

  • Marțian Negrea – Tarantella din Suita prin Munții Apuseni
  • George Enescu – Giga din Suita nr. 2 pentru orchestră în Do major, op. 20, Balada pentru vioară și orchestră, op. 4a
  • Ciprian Porumbescu – Balada pentru vioară și orchestră
  • Constantin Dimitrescu – Dans țărănesc
  • Béla Bartók – Dansuri populare românești
  • Paul Constantinescu – Olteneasca
  • Tiberiu Brediceanu – Patru dansuri românești

Solist, la vioară, este Alexandru Tomescu, iar conducerea muzicală este asigurată de Sebastian Felea. Biletele pentru concert se pot cumpăra de la casieria Filarmonicii Banatul, iar accesul se va face conform normelor sanitare în vigoare.