Alaiul Colindătorilor iese pe străzile Timișoarei
Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde sunt doar câteva dintre datinile ce vor da farmec Alaiului Colindătorilor. Acesta ajunge din nou la Timișoara și va da culoare străzilor și piețelor din zona centrală.
Peste 200 de colindători vor aduce luni, 19 decembrie, pe străzile Timișoarei, urări de bine și belșug. Alaiyk Colindătorilor pleacă la ora 12 de la Palatul Administrativ către Piața Victoriei. În jurul orei 13, el va ajunge în fața Catedralei Mitropolitane, apoi se vor îndrepta către Mitropolia Banatului, unde vor susține un spectacol de datini.
Din Țara Făgetului vor colinda „dubașii” din Făget, Pietroasa, Curtea și Margina. Îmbrăcați în straie ca odinioară, încinși cu tricolor și însuflețiti de spiritul Crăciunului, ei vor porni colindatul în ritmul ancestral al dubelor, vestind speranța și bucuria. Fac parte din alai, de asemenea, Ansamblul Voitegeana din Voiteg, Ansamblul „Junii Timișului”, Fanfara Banater Musikanten din Timișoara, grupuri vocale din Buziaș, Fârdea, Coșteiu, Ansamblul „Iorgovanu Comloșan” din Comloșu Mare și Formația de Tineret a Ansamblului Profesionist Banatul.
