AGA cu… țepi la Horticultura. Primarul Dominic Fritz vrea una, legea zice alta

horticultura

Anunțată pe Facebook de primarul Dominic Fritz, plecarea lui Andrei Drăgilă de la Horticultura s-a… fâsâit. Doar 10 consilieri USR-PLUS au fost de acord cu mandatarea Consiliului de Administrație, pentru începerea procedurii de demitere. De fapt, nu era nevoie de acest vot.

Primarul Dominic Fritz a postat, marți după-amiază, pe Facebook, o „dare de seamă” asupra relației pe care instituția pe care o conduce o are cu SC Horticultura SA.

„Ne-ați trimis plângeri și sesizări privind starea parcurilor și a malurilor Begăi, noi am făcut inspecții și am transmis solicitări, adrese și notificări către SC Horticultura S.A, societatea pe care o plătim pentru întreținerea spațiilor verzi centrale. Niciuna dintre problemele sesizate nu a fost remediată până la capăt. Astăzi a venit timpul să tragem linia la Horticultura. Au fost transmise, din 2017 până azi, 500 de solicitări de intervenție către Horticultura pentru lucrări care nu au fost efectuate. Am notificat Horticultura de 4 ori pentru Parcul Rozelor, Parcul Botanic, Parcul Al. Mocioni (Ilsa), și le-am făcut adrese pentru Parcul Regina Maria (Poporului), Parcul Justiției, malurile Begăi”, scrie edilul șef.

Direcția de Infrastructură Verde „se va ocupa în mod mai profesionist”

Fritz susține că, până în prezent, PMT a plătit către Horticultura peste 13 milioane de lei. „Cum explică Horticultura starea deplorabilă a spațiului verde din centrul orașului? La preluarea mandatului, spațiile verzi din zona centrală erau în paragină, parcurile sunt încă un adevărat pericol pentru cetățeni, din cauza arborilor uscați și a ramurilor care stau să cadă. S-au transmis cereri, adrese și notificări, deși tăierile de corecție sunt cuprinse în programele lunare (…)

Conducerea acestei societăți publice locale a fost învățată să nu dea socoteală timișorenilor, și nici clientului, Primăria, că poate face când dorește, ce dorește și mai ales la ce prețuri dorește, fără nicio bază economică. Incompetența de la Horticultura a fost dublată de incompetența conducerii de la Direcția de Mediu din Primărie, pe care am desființat-o. Am creat o nouă Direcție de Infrastructura Verde care se va ocupa într-un mod mai profesionist și corect de spațiile verzi și contractele primăriei”, continuă acesta.

Primarul aduce în discuție și situația dezastruoasă de la începutul verii din Parcul Rozelor, pe care însă n-a văzut-o nimeni din instituția de pe CD Loga 1, până când nu au au apărut imagini pe rețelele de socializare și s-au scris articole de presă. „Reaua credință a conducerii societății a prejudiciat patrimoniul floral și dendrologic al orașului. 30% dintre trandafirii din Parcul Rozelor s-au pierdut, după cum am constatat într-un inventar pe care l-am cerut în această vară”, mai notează Dominic Fritz.

Primarul anunță doar pe Facebook ce vrea

Concluzia? Este nevoie de „curățenie la Horticultura”. „Sper că astăzi Consiliul Local, care reprezintă AGA la Horticultura, va pune interesele Timișoarei deasupra jocurilor politice și complicităților din trecut, va analiza cu obiectivitate documentele Consiliului de Administrație și va da un vot pentru binele orașului. Vom propune astăzi consilierilor locali mandatarea CA pentru demiterea conducerii executive a Horticultura”, scria Fritz, pe Facebook, cu puține minute înainte de începerea ședinței AGA.

Lucrurile însă nu au mers așa cum și-ar fi dorit edilul șef. Actualul consiliu de administrație interimar era aproape cu mandatul expirat, fiind începute deja procedurile pentru desemnarea unui nou CA. În aceste condiții, mandatul i-a fost prelungit de consilierii locali cu încă două luni.

Prezent la ședință, eternul director al Horticultura, Andrei Drăgilă, a spus că, de fapt, PMT a plătit doar circa 7 milioane de lei din contract, că sunt restanțe și oameni cu salarii neachitate integral și, în plus, o parte din angajați au fost detașați de la întreținerea spațiilor verzi. Viceprimarul Ruben Lațcău a sărit să-l contrazică, afirmând că suma se apropie de 13 milioane de lei. A uitat însă un amănunt extrem de important: diferența până la ceea ce susține Drăgilă a fost achitată… marți, 14 septembrie.

„PNL, PSD și Pro România au boicotat votul”

Consilierii locali prezenți la ședință ar fi trebuit să voteze ca actuala conducere a societății să prezinte, în două săptămâni, explicații la toate nemulțumirile conducerii PMT, dar și să împuternicească membrii CA să înceapă procedura de demitere a directorului Andrei Drăgilă. Cum ar veni, Drăgilă să facă un raport, oricum va fi dat afară.

În acel moment, consilierii PNL, PSD și Pro România au decis să nu susțină aceste propuneri. Mai mult decât atât, sursele noastre spun că, în urma discuțiilor purtate anterior, liberalilor li s-a garantat că solicitarea legată de demiterea lui Andrei Drăgilă nu va fi supusă la vot mai devreme de viitoarea AGA, convocată peste două săptămâni.

PSD și Pro România au părăsit sala, iar cei de la PNL nu au votat. Cu doar 10 voturi pentru, de la aleșii USR-PLUS, propunerea nu a trecut. „PNL, PSD și Pro România au boicotat votul din ședința Adunării Generale formate din Consiliul Local, pentru a bloca declanșarea procedurii de demitere a conducerii Horticultura, responsabilă pentru dezastrul din parcurile centrale ale orașului. Nu o să cedăm”, a transmis ulterior primarul Dominic Fritz.

CA îl poate demite oricând pe Drăgilă, de fapt

Nu comentăm nivelul de competență al actualei conduceri a SC Horticultura, se vede cu ochiul liber cum sunt întreținute spațiile verzi din zona centrală. Și nu, nu e vorba de Parcul Civic sau Parcul Brătianu, aflate de aproape doi ani într-un șantier care ar fi trebuit să dureze șase luni.

Ar putea fi însă mai greu de înțeles de ce insistă conducerea PMT că este nevoie de mandatarea CA-ului de către AGA formată din consilierii locali, pentru a începe procedura de demitere a lui Andrei Drăgilă. Lucrurile sunt mult mai simple: Consiliul de Administrație poate face asta oricând, face parte din atribuțiile lui. Dar probabil e mai comod să scoți castanele cu mâna altuia. „Reprezentanții AGA nu pot depăși prevederile legii, iar legea dă dreptul Consiliului de Administrație să-și exercite atribuțiile fără alte «acorduri» sau «imbolduri» prealabile”, explică viceprimarul Cosmin Tabără (PNL). Roxana Iliescu, de la Pro România, pune și contextul legal: „Conform Art. 143^1, alin. 4, din Legea 31/1990 actualizată, directorii pot fi revocați oricând de către consiliul de administrație”.

Și mai e ceva. În mai, când a fost numit CA-ul interimar de la Horticultura, viceprimarul Ruben Lațcău spunea candid: „Mandatul directorului general va fi analizat de noul CA și, în urma acelei analize, se vor lua niște decizii”. Au trecut de atunci aproape patru luni.

About Post Author